În vară se împlinesc șase ani de când Valencia a așezat în vitrina clubului ultimul trofeu. Se întâmpla în sezonul 2007-2008, când „liliecii” câștigau Cupa Spaniei în fața celor de la Getafe, scor 3-1. Totodată, se vor împlini zece ani de la ultimul campionat câștigat, cu Rafa Benitez antrenor. Acum, principal pe Mestalla este Juan Antoni Pizzi, aflat la primul său sezon. După ratarea calificării în grupele Champions League, echipa s-a consolat cu Europa League, unde a ajuns în sferturi, dar a pierdut joi seară cu Basel, scor 0-3. Însă, în campionat, lucrurile nu sunt deloc grozave. Locul 9 din clasament și diferența de zece puncte față de ultima poziție ce asigură prezența europeană par să nu aducă deloc liniște. Cu toate acestea, președintele Amadeo Salvo a rămas fidel unei politici productive, cel puțin la nivel financiar. Aceasta seamănă oarecum cu alte modele din Europa, precum Porto sau Ajax. Pe Mestalla au fost aduși jucători fără nume prea mare, însă au fost vânduți pe zeci de milioane de euro. Cele mai elocvente exemple sunt Villa, Silva, Mata, Alba sau Soldado. În urma lor crește o nouă generație, cu exponenții Paco Alcacer, Federico Cartabia sau Juan Bernat.
Alcacer este cel mai bun marcator al Valenciei în acest sezon, cu 11 goluri
Trio din noua generație: Paco-Fede-Bernat
Paco Alcacer. Împrumutat la Getafe sezonul trecut, vârful de atac a revenit pe Mestalla după ce Soldado a lăsat un mare loc liber în avanposturi. Paco a oferit randamentul scontat, bifând până acum 27 de meciuri, timp în care a marcat 11 goluri. Interesant este că atacantul de 20 de ani a jucat până acum la toate naționalele de juniori ale Spaniei, fiind în vederile selecționerului Vicente Del Bosque pentru o convocare la Campionatul Mondial de la vară. Este cotat la 6 milioane de euro.
Federico Cartabia. Sau „Fede Messi”. De unde provine porecla? De la prescurtarea prenumelui și alăturarea acestuia de cel al lui Messi, din două motive: primul este legat de abilitățile tehnice dezvoltate și explozia din bandă, iar al doilea de naționalitate. Fede nu numai că este compatriot cu Messi, ci s-a și născut în același loc, Rosario. Deși a jucat în 31 de meciuri până acum, mijlocașul Valenciei a ieșit la rampă în Europa League, în 16-imile cu Ludogorets, când a marcat unul din cele trei goluri din deplasare. Este cotat la 3 milioane de euro.
13 milioane de euro este cota însumată a trio-ului Paco-Fede-Bernat, conform transfermarkt.de
Juan Bernat. Fundaș stânga la origine, fotbalistul în vârstă de 21 de ani poate acoperi deja tot flancul stâng. Este cel mai vechi fotbalist din cei trei analizați, jucând pe Mestalla din 2011, momentul în care a și debutat. Bernat a crescut în sudul Valenciei, fiind localnic și un produs al academiei clubului. Prin prisma poziției ocupate pe teren este comparat inevitabil cu predecesorul său, Jordi Alba. Însă, față de acesta, Bernat dorește să continue la Valencia în viitor, nefiind interesat de un eventual transfer, deși câteva cluburi mari, precum Manchester United, Real Madrid, Chelsea, Milan și Inter s-au interesat de serviciile sale. Este cotat la 4 milioane de euro.
25,5 milioane de euro este profitul înregistrat de „lilieci” în actualul sezon
De ce nu este reflectat bilanțul pozitiv în transferuri?
Deși s-a despărțit de foarte mulți jucători valoroși sezoanele trecute, Valencia a păstrat câteva nume sonoare în echipă. Ultima vedetă vândută a fost Roberto Soldado, la Tottenham, vara trecută, pentru 30 de milioane de euro. În schimb, clubul de pe Mestalla nu a adoptat o strategie asemănătoare în privința achizițiilor, președintele Amadeo Salvo orientându-se către jucători mai ieftini. Spre exemplu, cel mai scump fotbalist cumpărat de Valencia în acest sezon a fost atacantul Dorlan Pabon, de la Monterey, pentru 8 milioane de euro. În urma mutărilor efectuate, bilanțul financiar din conturile clubului a fost pozitiv, de 25.580.000 euro, rezultat din încasări în valoare de 46.600.000 euro și cheltuieli de 21.020.000 euro. Totuși, de ce vedetele nu au fost înlocuite cu alte vedete? Pe lângă criza financiară ce a lovit Spania în ultimii ani, motivul este legat și de planurile de viitor ale clubului. Șefii Valenciei doresc să mute echipa pe „Noul Mestalla”, un stadion de 75.000 de locuri, considerând actuala arenă prea veche pentru standardele moderne.
Soldado și Mata au fost vânduți pe bani grei de Valencia, club care are însă datorii de peste 200 de milioane de euro
Peste 100 de milioane au ajuns la Valencia numai din transferuri
Valencia și-a vândut în ultimele patru sezoane jucătorii exponențiali, reușind să încaseze sume pe măsură. În urma tranzacțiilor cu Villa, Silva, Mata, Alba și Soldado, clubul s-a ales cu peste 100 de milioane de euro.
David Villa: a marcat peste 100 de goluri pe Mestalla și a fost vândut la Barcelona în 2010 pe 35 de milioane de euro.
David Silva: a plecat imediat după Villa, însă la Manchester City, în schimbul a 25,3 milioane de euro
126,1 milioane de euro a încasat Valencia în ultimii patru ani pe starurile vândute
Juan Mata: i-a luat locul lui Silva în flancul stâng, însă a părăsit Valencia sezonul următor, cu destinația Chelsea, pentru 23,5 milioane de euro
Jordi Alba: a fost format la celebra academie a Barcei, Masia. În schimb, s-a afirmat la Valencia, de unde a fost răscumpărat de catalani în 2012 cu 12,3 milioane de euro
Roberto Soldado: a evoluat 141 de meciuri pe Mestalla, reușind să marcheze 82 de goluri. A fost cumpărat de Tottenham vara trecută, pentru 30 de milioane de euro
Articol scris de Mădălin RĂ‚DUCU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER