Valverde își face „dream-team” la Barcelona! Catalanii vor cuplul de campioni mondiali francezi Pogba – Kante | FOTO

Barcelona și-a „betonat” mijlocul terenului în această vară, după plecarea lui Andres Iniesta (33 de ani) la Vissel Kobe, în Japonia. Catalanii i-au transferat pe Arthur, Vidal și l-au readus pe Camp Nou pe brazilianul Rafinha – care a fost împrumutat la Inter sezonul trecut, dar și-au stabilit alte două ținte. Pogba nu mai e o noutate, însă acum formația blaugrana a pus ochii pe un alt fotbalist din Premier League.

Este vorba despre N’Golo Kante (27 de ani), mijlocașul celor de la Chelsea, campion mondial cu naționala Franței în vară, în Rusia. Kante face pereche cu Pogba în centrul terenului sub comanda lui Didider Deschamps în naționala „Cocoșilor”. Sport Mediaset scrie că fotbalistul cu origini africane se află pe lista de transferuri a Barcelonei pentru sezonul viitor.

Inclus recent de FIFA în echipa anului 2018, Kante e unul dintre cei mai apreciați și constanți fotbaliști francezi ai ultimilor doi ani. Acesta a impresionat la Leicester, în sezonul în care „Vulpile” au câștigat titlul în Premier League, apoi a continuat să performeze la cel mai înalt nivel la Chelsea, unde a câștigat un nou titlu de campion chiar în sezonul următor.

Prestațiile l-au adus în atenția Barcelonei, care l-a transformat într-o „țintă” pe piața transferurilor. Kante e cotat la 80 de milioane de euro de către Transfermarkt. La Chelsea, Kante a strâns 96 de meciuri, șase goluri și nouă assist-uri, în timp ce la Leicester a acumulat 40 de prezențe, un gol și patru pase de gol.

 

 

Publicat: 26 09. 2018, 17:34
Actualizat: 26 09. 2018, 17:41