Vampeta, „țeapa” secolului

Vampeta,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Site-ul italian cel mai accesat din Peninsulă, TGCom, parte a concernului Mediaset și al cărui patron este însuși Silvio Berlusconi, a avut originala idee a de a iniția un concurs cu scopul de a afla cine, în opinia fanilor, este jucătorul care a dezamăgit cel mai mult.

Au plecat la drum zeci de fotbaliști, iar criteriile nu au fost foarte clare. Și unul dintre motive, ca să o spunem drept, este și faptul că printre jucătorii aleși nu era niciun român. Să fim sinceri, niciun jucător din Carpați nu a rupt gura târgului din Italia…

Sistem eliminatoriu

După ce s-a stabilit tabloul principal, s-a purces la vot. Prin eliminare directă. Cu alte cuvinte, după numărul de voturi strânse inițial, s-au stabilit perechile. După ce s-a plecat la drum, s-a ajuns la marea finală, dispută în care au concurat fostul interist Gresko și brazilianul Vampeta. Ei bine, din cele 13.000 de voturi, peste 60% l-au ales pe Vampeta.

După cum notează jurnalistul care a postat articolul pe site, „Gresko a ratat, din nou, ocazia unui titlu după care aleargă de atâta vreme. Aduceți-vă aminte de meciul acela celebru, contra lui Lazio, în 2002, cand Gresko era pe teren…” În final, se adresează „felicitări” suporterilor lui Inter, care au plasat trei oameni în primii patru. Cel de-al treilea este Darko Pancev, un fel de Lăcătuș al celebrei Steaua Roșie Belgrad, unde a fost coechipier cu Miodrag Belodedici…

articol de Octavian METONI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și cum va ajunge Lumina Sfântă de la Ierusalim în România?
Când și cum va ajunge Lumina Sfântă de la Ierusalim în România?
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20…
Strigătul de ajutor al unui club de primă ligă din România: „Primarul vrea să desființeze tot!”. Fotbaliștii, fără bani de mâncare!
Strigătul de ajutor al unui club de primă ligă din România: „Primarul vrea să desființeze tot!”. Fotbaliștii, fără bani de…
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a intrat pe fir şi e gata să dea mare lovitură a verii
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a…
VIDEO | Aaron Boupendza şi-a văzut visul împlinit! Ce declara în urmă cu câteva luni
VIDEO | Aaron Boupendza şi-a văzut visul împlinit! Ce declara în urmă cu câteva luni
Boala incurabilă de care suferă una dintre cele mai sexy femei din lume! Cum i-a modificat corpul
Boala incurabilă de care suferă una dintre cele mai sexy femei din lume! Cum i-a modificat corpul
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
Este OFICIAL! Un mare mister al Cosmosului, REZOLVAT
Este OFICIAL! Un mare mister al Cosmosului, REZOLVAT
Suma primită de Ilie Năstase de la statul român, pe lângă pensie. Cu cât este răsplătit fostul sportiv
Suma primită de Ilie Năstase de la statul român, pe lângă pensie. Cu cât este răsplătit fostul sportiv
Marea hârjoneală! TOP 20 sexy-vedete care se pisicesc în apă! Cine a dat lovitura? Ema Uta, Daniela Crudu, Anna Lesko…
Marea hârjoneală! TOP 20 sexy-vedete care se pisicesc în apă! Cine a dat lovitura? Ema Uta, Daniela Crudu, Anna Lesko…
Regulă obligatorie pentru gunoi. Amendă 2.000 de lei în România. E total interzis
Regulă obligatorie pentru gunoi. Amendă 2.000 de lei în România. E total interzis
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Paște 2025: Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu e bine să faci pe 17 aprilie
Paște 2025: Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu e bine să faci pe 17 aprilie
×