Potrivit Daily Mirror, tabloid britanic care a depășit de mult pe The Sun în ceea ce privește jocurile de cuvinte, portarul olandez al lui Manchester United, Edwin van der Sar, bate recorduri după recorduri, inclusiv pe Domnul cu Coasa.
Batavul depășise recordul de minute de invincibilitate încă din etapa trecută, dar acum a prelungit pâna la 1.122 de minute perioada în care a ținut poarta ferecată. Vechea performanță în domeniu îi aparținea lui Steve Death (Moarte în limba engleză n.n.), și era veche de 20 de ani.
La numărul respectiv s-a ajuns după finalul meciului dintre Manchester United și Everton, încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea băieților pregătiți de Sir Alex Ferguson, unicul gol al partidei fiind marcat de Cristiano Ronaldo, din penalty, în min. 44.
articol de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER