Van der Sar: „Colegii mei sunt cam ciudați”

Deși împlinește 40 de ani în octombrie, portarul lui Manchester
United, Van der Sar (foto), simte că poate apăra cum o făcea în
tinerețe. Olandezul a mărturisit că tinerii săi colegi i se par cel
puțin „ciudați”.

Edwin Van der Sar a trăit în ultima săptămână printre
„extratereștri”, după cum mărturisește chiar el. Manchester United
a plecat în cantonament în SUA cu mai mulți puști de la echipa a
doua, cei mai mulți având sub 20 de ani, adică jumătatea vârstei
portarului olandez. Cum majoritatea veteranilor echipei sunt încă
în vacanță, Van der Sar s-a trezit în SUA înconjurat de niște copii
„ciudați”, ale căror glume nu le înțelege.

„Cei mai mulți dintre jucători au jumătate din vârsta
mea. Nu pot să le înțeleg glumele sau gusturile muzicale. Câteodată
mă simt chiar penibil”,
a spus Van der Sar. „Nu
vreau să devin ridicol prelungindu-mi atât de mult cariera, dar
deocamdată mă simt în stare să continui. Ferguson mi-a spus că
trebuie să joc până când corpul îmi va cere să mă opresc”
,
a mai spus olandezul.

„Tinerii colegi mi se par foarte ciudați. Sunt foarte
diferiți față noi (n.r.- Giggs, Neville, Scholes) la 20 de
ani”
, Edwin Van der Sar, porta Man United.

Publicat: 26 07. 2010, 08:38
Actualizat: 26 07. 2010, 17:00