Meciurile dinaintea startului de sezon în Bundesliga nu au adus mare lucru în jocul lui Bayern. Dar e de înțeles, Van Gaal trebuie să repare ce a stricat Klinsmann. Și mai are mult de reparat. Felix Magath, încoronat cu Wolfsburg campion al Germaniei, dar trecut la Schalke pentru mai mulți bani, o consideră pe Bayern favorită certă la "cununa cu lauri" și în 2010, îl citează ‘TZ’, cotidian din Munchen.
"Bayern Munchen are cel mai valoros lot și rămâne candidata principală la cucerirea titlului", este convins Magath. Iar el cunoaște bine lotul bavarezilor, doar a antrenat acolo și a făcut-o cu succes până la un moment dat. ‘TZ’ face o analiză concludentă a tacticii pe care o pregătește Van Gaal pentru meciurile care stau să înceapă. Poziție cu poziție.
Portar – Butt rămâne favorit în fața lui Rensing, în amicale a fost titular. Dacă nu se accidentează Butt, Rensing poate să spere în van. Când primise încrederea lui Klinsmann, s-a făcut de râs până și pe Ghencea.
Fundași laterali – Când se află în posesia mingii, ei trebuie să stea foarte sus în teren și cât mai lipiți de benzi. Astfel vor putea pune presiune pe echipa adversă, iar Bayern va ataca mai mult. Acesta a fost conceptul lui Van Gaal atât la Ajax, cât și la Barcelona. Pe dreapta, Lahm, pe stânga, Braafheid sau Pranjic.
Fundași centrali – Cel din dreapta va trebui să aibă un picior drept puternic, iar cel din stânga, să deschidă jocul cu stângul. Badstuber, jucător de picior stâng, are astfel șanse mari să prindă un post de titular. Nu se va dori de la el să facă ce făcea Lucio, dar… În centru, deci, Badstuber – stânga, van Buyten sau Demichelis – dreapta.
Mijlocași – Doi jucători în fața apărării, la închidere, nu produc creativitate în filosofia lui Van Gaal. Olandezul are nevoie de unul care să "măture tot", de altul care să coordoneze jocul și de două aripi ofensive. Ar fi preferat un 4-3-3, dar îi lipsesc jucători ca Robinho sau Robben. În rolul regizorului (cel care coordonează), Franck Ribery, cel scârbit de Bayern. Puțin mai în spate, "măturătorul" Mark van Bommel, Tymoschuk pe dreapta și… nu e deloc ideal pentru starurile lui Bayern. Schweinsteiger și Altintop unde mai joacă? Probabil pe bancă lângă Sosa. Favoriți la mijloc – Ribery, van Bommel, Tymoschuk și, poate, Pranjic, dacă nu va juca în apărare.
Atacanți – Klose și Gomez sunt cei mai la îndemână. Adică au locurile bătute în cuie. Toni este în urmă cu pregătirea, iar Ivica Olic este mai sărman. Nu, nu… a jucat bine cu Schalke și este foarte harnic la antrenamente. Favoriți Klose și Gomez.
Care ar fi "11"-le ideal? Butt – Lahm, Braafheid, Badstuber, van Buyten – van Bommel, Ribery, Tymoschuk, Pranjic – Klose, Gomez.
Vă place cum va arăta Bayern? Să aibă grijă-n apărare…
Â
Edwin Rosch
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER