Van Nistelrooy s-a accidentat din nou!

Atacantul olandez Ruud van Nistelrooy, care a marcat, duminică,
primul său gol pentru formația Real Madrid după o absență de
aproximativ nouă luni (provocată de o intervenție chiurgicală), s-a
accidentat din nou și va lipsi cinci sau șase săptămâni de pe
gazon, informează AFP, citat de Mediafax.

„Debut dulce-amar pentru Ruud, care va sta, din nou,
probabil cinci sau șase săptămâni”
, a anunțat gruparea
spaniolă.

Real Madrid a învins clar formația Xerez, scor 5-0, duminică, în
cadrul etapei a III-a a campionatului spaniol și s-a instalat în
fruntea clasamentului, datorită unui golaveraj superior față de
marea rivală, FC Barcelona.

Van Nistelrooy, 33 de ani, care a înscris ultimul gol al
meciului, a fost operat în noiembrie 2008 la genunchiul drept și a
revenit la antrenamente abia de câteva săptămâni.

Sosit la Real Madrid în anul 2006, de la Manchester United, „Van
Gol” a marcat de 46 de ori în campionat pentru formația spaniolă.
În ediția 2006-2007, a fost golgheterul întrecerii, cu 25 de
reușite în 37 de jocuri.

Van Nistelrooy are 60 de goluri înscrise în Liga Campionilor
(incluzând și Cupa Campionilor Europeni, înființată în anul 1956),
fiind al doilea marcator din istoria competiției și al cincilea din
istoria întrecerilor europene intercluburi.

Publicat: 21 09. 2009, 16:10
Actualizat: 21 09. 2009, 16:11