Vânzarea clubului Betis Sevilla, blocată printr-o hotărâre judecătorească

O judecătoare din Sevilla a emis, vineri, o hotărâre prin care
interzice vânzarea acțiunilor deținute de acționarul majoritar al
clubului, Manuel Ruiz de Lopera, cercetat pentru un presupus delict
în gestionarea activității grupării.

Potrivit cotidianului Diario de Sevilla, judecătoarea Mercedes
Alaya a anunțat, vineri, măsurile dictate împotriva lui Manuel Ruiz
de Lopera, pentru un presupus delict în gestionarea activității
clubului Betis Sevilla.

Astfel, pe lângă interzicerea vânzării acțiunilor de către firma
Farusa, deținută de Lopera, judecătoarea i-a impus acestuia să
depună în cinci zile o garanție de 25 de milioane de euro, pentru
„posibile prejudicii aduse clubului”.

Mercedes Alaya a decis, de asemenea, suspendarea lui Lopera de
la conducerea clubului și suspendarea drepturilor politice ale
acțiunilor deținute la clubul Betis. Drepturile politice se referă
la faptul că acționarul poate participa și vota în Adunarea
Generală și poate avea acces la actele societății.

Înainte de luarea acestor hotărâri, Lopera a fost audiat timp de
șase ore, în urmă cu două zile.

Pe 7 iunie, Manuel Ruiz de Lopera a anunțat vânzarea clubului
Betis Sevilla, din liga a doua spaniolă, către firma Bitton Sport,
reprezentată de impresarul Luis Oliver, noul proprietar plătind
pentru pachetul de acțiuni, potrivit cotidianului Marca, suma de 18
de milioane de euro. „Noii proprietari vor întări echipa și
vor face o echipă Betis Sevilla mare. I-am văzut cu dorința de a
face performanță și am dorit să închei această tranzacție. Astfel,
le dau câștig de cauză celor care mi s-au opus și care mi-au cerut
să plec de la club. Sper că acum acești suporteri sunt mulțumiți.
Luis Oliver a fost primul care s-a arătat interesat de
club”,
a declarat atunci Manuel Ruiz de Lopera.

Potrivit Diario de Sevilla, avocații lui Lopera vor face recurs
la această hotărâre judecătorească.

Potrivit cotidianului El Mundo, lui Ruiz de Lopera i se impută
„fapte comise în perioada 1992-1998”.

MEDIAFAX

Publicat: 16 07. 2010, 19:31
Actualizat: 16 07. 2010, 19:41