Zilele lui Mourinho la Real Madrid sunt numărate. Rezultatele slabe ale echipei, conflictul cu spaniolii din lot, dar și relația rece pe care o are cu Perez sunt semnale clare că, din sezonul viitor, „Specialul” va părăsi capitala Spaniei.
S-a discutat despre o revenire în Premier League, acolo unde variantele Chelsea sau City sunt tentante, dar și despre posibilitatea ca portughezul să o preia pe PSG. Ultimul zvon, însă, anunță că există șanse bune ca Mourinho să accepte o altă provocare: AS Monaco, formație care în acest moment se află în Ligue 2.
Preluat în 2011 de miliardarul Dmitry Rybolovlev, clubul monegasc are toate șansele să devină o nouă „Mecca” a fotbalului mondial. Rusul de la cârma lui Monaco are ambiții mari și a demarat un proiect în care se zvonește că va investi sute de milioane de euro. Astfel, pe lângă înscăunarea lui Ranieri (al cărui post ar urma să fie preluat de Mourinho), Monaco a adus o serie de jucători tineri de mare perspectivă. Ferreira Carrasco, Mendy, Ocamposm sau Ibrahima Touré sunt fotbaliști care, în câțiva ani, vor avea un cuvânt greu de spus în Europa fotbalistică.
Fostul portar al lui Real Madrid și Valencia, Santiago Canizares, a explicat de ce Mourinho este tentat să accepte oferta lui Monaco, în măsura în care echipa va promova (și are toate șansele, în acest moment ocupând fotoliul de lider în a doua ligă franceză).
„Jorge Mendes, agentul lui Mourinho, este încântat de această posibilitate. Taxele și beneficiile oferite de Principat sunt extrem de motivante„, a spus Canizares, pentru le10sport.com.
7 titluri a cucerit Monaco în Franța, ultimul în 2000. Pe plan european, a uimit pe toată lumea în 2004, când a ajuns până în finală, unde a fost învinsă de fosta echipă a lui Mourinho, Porto
54,5 milioane de euro este valoarea lotului lui Monaco, una foarte mare pentru o divizionară secundă. Bordeaux, de exemplu, echipă care a suferit doar trei înfrângeri în actualul campionat din Franța, are un lot evaluat la 69 de milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER