Varianta PSG a picat, dar Luis Enrique rămâne „prioritate zero” pentru cluburile de top din Europa. Unde are cele mai mari șanse să antreneze din sezonul viitor

Câteva dintre cele mai importante echipe ale Europei își caută antrenori pentru sezonul viitor, iar numele lui Luis Enrique (47 de ani) continuă să fie adus printre primele în discuție. Dacă până de curând „Lucho” era luat în calcul printre posibilii înlocuitori ai lui Unai Emery la PSG, acum spaniolul e văzut cu șanse mari să-i urmeze lui Arsene Wenger la Arsenal.

Odată plecarea lui Emery devenită clară ca lumina zilei, zvonurile privind aducerea lui Luis Enrique la Paris s-au întețit, dar ultimele informații dinspre viitoarea campioană a Franței vorbesc despre un contract deja semnat cu Thomas Tuchel, fostul antrenor al Borussiei Dortmund. Cu varianta PSG eliminată de pe Listă, Enrique, care și-a anunțat deja revenirea în antrenorat începând cu sezonul viitor, mai are pe masă, potrivit presei internaționale, două variante, ambele din Premier League.

Cum Chelsea și Arsenal au șanse foarte mari să-i demită pe Antonio Conte și Arsene Wenger la finalul încă unei stagiuni fără rezultate, ambele îl doresc pe Luis Enrique, dar presa din Spania anunță că fostul mijlocaș ofensiv e foarte aproape de Arsenal, „tunarii” considerându-l înlocuitorul perfect după 22 de ani de „domnie” a lui Arsene Wenger.

Rămas liber de contract după despărțirea de Barcelona, echipa cu care a câștigat tot ce se putea câștiga, Enrique a primit o propunere din partea celor de la Sevilla, dar a refuzat să meargă pe banca andaluzilor în plin sezon, în locul lui Eduardo Berizzo.

Publicat: 11 04. 2018, 21:01
Actualizat: 11 04. 2018, 23:33