Mijlocașul Bogdan Vătăjelu a înscris, miercuri, primul său gol pentru formația Sparta Praga, care s-a impus, în deplasare, cu scorul de 1-0, în fața divizionarei secunde SC Znojmo și s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Cehiei.
Vătăjelu, reprofilat din fundaș în mijlocaș odată cu transferul în Cehia, a marcat unicul gol al întâlnirii, în minutul 26. Vătăjelu a profitat de o respingere greșită a unui fundaș advers, în urma unei centrări din dreapta, a preluat mingea, după care a întors un adversar cu piciorul stâng și a șutat cu dreptul printre picioarele portarului.
Mijlocașul român a jucat până în minutul 82, când i-a lăsat locul lui Ondrej Zahustel.
La Sparta, antrenorul Andrea Stramaccioni a folosit următoarea formulă de echipă: Dubravka – Karavaev, Marecek, Stetina, Civic – Sacek, Mavuba (Biabiany 68′) – Sural, Plavsic (Mandjeck 62′), Vătăjelu (Zahustel 82′) – Kadlec.
În vârstă de 24 de ani, Bogdan Vătăjelu a fost transferat de Sparta Praga de la CS Universitatea Craiova, la începutul anului 2017, iar de atunci a jucat în nouă meciuri și a reușit un gol și cinci pase decisive.
VIDEO cu golul înscris de Bogdan Vătăjelu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER