Vede lumea în alb și roșu!** „Am primit oferte din Rusia și China care mi-au luat mințile, dar banii nu înseamnă totul”

A venit de la Borussia ca o mare vedetă și un fotbalist în care toată lumea își punea speranțele, dar accidentările l-au chinuit și Tomas Rosicky nu a impresionat în perioada petrecută până acum la Arsenal.

Tocmai pentru că nu a jucat prea mult la gruparea de pe Emirates, alte formații au încercat să-l transfere și să-i relanseze cariera. Mijlocașul ceh a refuzat însă oferte substanțiale venite din China sau Rusia pentru a demonstra ce poate la Arsenal.

„Când am intrat în ultimele șase luni de contract cu Arsenal, puteam discuta cu orice echipă. Nu puteam să nu fiu interesat de ofertele care mi se făceau pentru erau echipe din Rusia și China și în ambele cazuri mi se propuneau sume amețitoare. Astfel de oferte îți pot lua mințile. Dar banii nu înseamnă totul pentru mine și sunt bucuros că pot continua alături de Arsenal”, a declarat Rosicky pentru Sport.cz.

29 de meciuri și 2 goluri a dat cehul în acest sezon

2008 a fost cel mai negru an din cariera lui Rosicky. Nu a jucat nici măcar un minut pentru „tunari”

Publicat: 15 03. 2012, 19:39
Actualizat: 15 03. 2012, 19:41