Real Madrid a câștigat ultimele trei Ligi ale Campionilor cu Keylor Navas (31 de ani) în poartă, însă șefii clubului spaniol ar dori să îl înlocuiască pe costarican după finalul Campionatului Mondial din Rusia.
Ținta lui Florentino Perez pare să fie Thibaut Courtois (26 de ani), câștigătorul „Mânușii de Aur” în competiția din Rusia, iar transferul poate fi realizat în schimbul sumei de 35 de milioane de euro la care ar fi cotat belgianul de către Chelsea, potrivit Marca.
Thibaut Courtois ar fi o adiție importantă în lotul „galacticilor”, iar în același timp ar fi al treilea jucător care ajunge la clubul spaniol după ce a impresionat la un Campionat Mondial. Ceilalți doi jucători care au fost cumpărați de Florentino Perez după o astfel de competiție sunt Mesut Ozil (29 de ani) după performanța Germaniei din 2010 și James Rodriguez (27 de ani) după Mondialul din 2014.
La doar 26 de ani, Courtois mai poate juca mult timp, iar în ultimii ani a căpătat experiență la cluburi importante, apărând porțile lui Chelsea și Atletico Madrid.
Belgianul a apărat poarta londonezilor în 154 de meciuri și are în palmares patru cupe câștigate alături de Chelsea, alte patru cu Atletico Madrid și o cupă a Belgiei alături de KRC Genk.
articol scris de Mihai-Cristian Ioniță
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER