Venirea lui Petrescu i-a salvat finalul de carieră:** „Nu e nimic de ascuns!” De asta e românul zeu la Moscova. Ce veste a primit Dinamo
Venirea lui Dan Petrescu la Dinamo i-a scos pe moscoviți din criza fără precedent pe care o traversau. Revitalizarea echipei a adus un suflu bun și în cadrul vestiarului, iar mai multe dintre vedete au revenit la sentimente mai bune.
Kevin Kuranyi era în plin război cu echipa înaintea venirii lui Dan Petrescu. Neamțul nu mai prindea echipa, lucru care e total schimbat după rezultatele din ultimul timp. Rușii au toate motivele să se felicite pentru pariul pus pe antrenorul român.
Dan Petrescu primește o veste excelentă: vedeta lui s-a hotărât și vrea să își încheie cariera la Moscova
„În fotbal, totul este posibil. Aș putea să îmi închei cariera la Moscova. Nu e nimic de ascuns. După aceea voi merge în Germania, acolo unde îmi am familia și prietenii”, a declarat atacantul de 30 de ani, care a înscris 29 de goluri în cele 86 de meciuri jucate în tricoul lui Dinamo.
Dinamo este la doar două puncte de locul patru și tot la atâtea de locurile de Europa, după un început de sezon dezastruos. Kuranyi îi asigură pe ruși că pregătirea a fost una excelentă, lucru care îi garantează că va avea o primăvară reușită.
„Sper că voi începe noul an așa cum l-am terminat pe cel trecut”.
Dinamo Moscova dă startul primăverii cu două meciuri de foc. Dan Petrescu îi va întâlni pe rivalii de la Lokomotiv și pe fosta echipă, Kuban Krasnodar, două meciuri care pot rezolva multe dintre ecuațiile sezonului de primăvară.