Verdict crunt din partea medicilor pentru Ionuț Nedelcearu! Ar putea ajunge pe masa de operație, după ce a fost umplut de sânge pe teren. EXCLUSIV

Ionuț Nedelcearu ar putea ajunge pe masa de operație după ce a fost umplut de sânge pe teren.

Internaționalul român a avut o partidă de coșmar sâmbătă, în fața celor de la Pisa. Jucătorul lui Palermo și-a înscris un autogol și a suferit o accidentare gravă.

Ionuț Nedelcearu ar putea ajunge pe masa de operație

Pisa – Palermo, 2-0, a fost o partidă groaznică pentru Ionuț Nedelcearu, având în vedere că, după numai patru minute de la fluierul de start, și-a înscris un autogol. Ba mai mult, în primul sfert de oră al reprizei secunde, a suferit o lovitură puternică în zona nasului, în urma unei ciocniri cu un adversar.

Fața lui Nedelcearu s-a umplut rapid cu sânge, jucătorul nemaiputând să continue partida. Românul a fost transportat de urgență la spital.

ProSport a aflat că diagnosticul medicilor este unul grav: fractură nazală. Astfel că, aproape sigur, va fi nevoie de o intervenție chirurgicală.

Cu toate acestea, stafful celor de la Palermo va încerca, în următoarea perioadă, să amelioreze problemele lui Nedelcearu și să amâne, pe cât posibil, operația.

Jucătorul, care l-a accidentat pe Ionuț Nedelcearu, și-a prezentat scuzele

Mehdi Leris, fotbalistul care l-a accidentat pe Ionuț Nedelcearu, și-a prezentat scuzele, la finalul partidei, și a transmis că speră ca fundașul român să revină cât mai repede pe teren.

Îmi cer scuze față de Nedelcearu. Suntem fotbaliști, dar și bărbați mai presus de toate. Totuși, sănătatea este pe primul loc. Sper să nu fie nimic grav și să se poată întoarce cât mai repede pe teren”, a transmis Leris, în fața reporterilor, citat de Media Gol.

De cealaltă parte, Alessio Dionisi, antrenorul lui Palermo, a spus că sunt șanse mici ca Nedelcearu să fie apt pentru următoarea partidă din Serie B, cu Cremonese.

Nedelcearu? Starea lui nu este bună, medicii îl au sub observație. Cu greu va putea fi disponibil pentru partida cu Cremonese, dar altceva nu pot spune deocamdată”, a declarat tehnicianul lui Palermo, conform aceleiași surse.

Ionuț Nedelcearu a fost transferat de Palermo, în vara lui 2022, liber de contract, de la Crotone. În sezonul trecut, românul a dat două goluri în 21 de partide bifate pentru Palermo.

În prezent, Palermo se află pe ultimul loc în Serie B, fără niciun punct obținut după primele două etape.

  • 1 milion de euro este cota lui Ionuț Nedelcearu, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com
Publicat: 25 08. 2024, 11:41