Veste bună pentru Luis Suarez. Cum se poate antrena cu Barcelona

Luis Suarez va afla în data de 8 august dacă va avea dreptul să se antreneze cu nouă lui echipa, FC Barcelona.

Uruguayaul a fost chemat la sediul TAS din Lausanne, din Elveția. Atacantul Barcelonei a făcut recurs împotriva suspendării de patru luni primită după meciul din cadrul Cupei Mondiale contra Italiei, câștigat de Uruguay cu scorul de 1-0. La acea partidă, Suarez l-a mușcat pe fundașul italian al celor de la Juventus Torino, Giorgio Chiellini. Momentul a provocat un adevărat val de reacții negative la adresa vârfului uruguayan, iar meciul împotriva peninsularilor a fost ultimul pentru Suarez la turneul din Brazilia.

Dacă decizia TAS-ul va fi una favorabilă, Suarez va avea dreptul să se antreneze cu noua lui echipă de la jumatatea lunii august, dar acest lucru nu va afecta în niciun fel suspendarea pe care a primit-o. Astfel că, debutul său în tricoul catalanilor ar putea avea loc contra rivalilor de la Real Madrid, pe data de 26 octombrie.

Luis Suarez pare că este ajutat să treacă peste această perioadă mai puțin bună chiar de actualii colegi. Fundașul Barcelonei, Gerard Pique, este de părere ca atacantul va fi determinat să-și arate calitățile atunci când va reveni pe terenul de fotbal: „Va fi plin de dorința să demonstreze că este unul dintre cei mai buni atacanți de pe planetă. Cred că, la fel ca orice om care simte că îi este luat ceva pe nedrept, va evolua cu foarte multă furie”.

articol scris de Patrik Șerban

Publicat: 02 08. 2014, 08:20
Actualizat: 02 08. 2014, 08:21