Bogdan Stancu va fi pregătit de Paul Le Guen în sezonul următor la Bursaspor. L’Equipe anunță că turcii au ajuns la un acord cu tehnicianul în vârstă de 53 de ani după ce negocierile cu Robert Prosinecki au eșuat.
Le Guen nu a mai stat pe bancă din 2015 după ce și-a încheiat mandantul la naționala statului Oman. Le Guen și-a început de antrenor în 1998, la Rennes. În perioada 2002-2005 i-a pregătit pe cei de la Olympique Lyon reușind să câștige titlul de campion în fiecare dintre cele trei sezoane. A urmat apoi un sezon la Rangers, doi ani pe banca celor de la PSG, îar în 2009-2010 a pregătit naționala Camerunului.
Bursaspor a terminat sezonul trecut pe locul 14 în prima ligă din Turcia, cu 38 de puncte, cu doar două mai multe decât Rizespor – prima echipă care a retrogradat în liga secundă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER