Veste mare pentru Zidane: s-a întors Bale! Mesajul starului galez
Atacantul echipei Real Madrid, Gareth Bale, s-a pregătit normal înaintea meciului cu Fuenlabrada și va reveni pe teren în partida din Cupa Spaniei, după o pauză de două luni, a anunțat antrenorul Zinedine Zidane, conform Marca.
La antrenamentul de luni au participat și portarul Keylor Navas și mijlocașul Mateo Kovacic, care s-au recuperat, de asemenea, după accidentări.
„Planul este ca Bale să joace, dar vom vedea cât de mult. Kovacic se pregătește cu noi de mult timp, poate că mâine va juca tot meciul”, a declarat Zidane, într-o conferință de presă.
Accidentat la gamba stângă la sfârșitul lunii septembrie, Bale reluase pregătirea la începutul lunii noiembrie, dar câteva zile mai târziu a fost victima unei noi leziuni musculare, de data aceasta la coapsa stângă.
„E minunat să mă întorc la antrenamente. A fost o lună grea, dar am muncit din greu pentru a mă întoarce”, a fost mesajul postat de Bale, pe twitter.
Internaționalul galez nu a mai evoluat de pe 26 septembrie, de la meciul câștigat împotriva Borussiei Dortmund, în Liga Campionilor, scor 3-1. În această perioadă, el a ratat 11 meciuri în toate competițiile, dar și ultimele două partide ale naționalei Țării Galilor din preliminariile Campionatului Mondial din 2018.
În vârstă de 28 de ani, Gareth Bale a jucat nouă meciuri în acest sezon și a marcat trei goluri pentru Real Madrid.
Meciul Real Madrid – Fuenlabrada, în tur 2-0, din cea de-a doua manșă a șaisprezecimilor de finală ale Cupei Spaniei, se va disputa marți, de la 22:30.