Veste proastă pentru Pițurcă:** Marica a fost operat la menisc! Vezi cât va trebui să stea departe de gazon
Tocmai când se părea că poate deveni o soluție permanentă ca titular la Schalke, ghinionul la lovit iarăși pe Ciprian Marica. Atacantul român a suferit o accidentare la ultimul antrenament al echipei germane și a fost trimis imediat în operație de către medicii clubului.
Conform informațiilor oferite de nemți, Marica a fost operat la meniscul extern al piciorului drept și va lipsi de pe gazon între 4 și 6 săptămâni. Asta înseamnă că atacantul va rata sigur amicalul cu Australia, de pe 6 februarie, dar poate rata și dubla cu Ungaria (22 martie) și Olanda (26 martie), din preliminariile CM 2014.
Marica a fost titular în ambele meciuri disputate de Schalke în 2013, cu Hannover (5-4), când a și marcat un gol, și cu Augsburg (0-0).