Veste senzațională pentru Barça! Messi, inclus în lotul de 18 pentru „El Clasico”. Real Madrid – Barcelona, sâmbătă, de la 19:15

  • Real Madrid și Barcelona se întâlnesc sâmbătă, de la 19:15, într-un meci contând pentru etapa 12 din La Liga.


Catalanii au primit vineri seară o veste excelentă, după ce staff-ul medical al grupării blaugrana l-a declarat pe starul argentinian Leo Messi apt pentru meciul cu marea rivală.

Accidentat la ligamantele genunchiului pe 26 septembrie, în meciul cu Las Palmas, Messi nu a mai jucat în ultimele două luni, însă are șanse mari să o facă în „El Clasico”, fiind selecat de Luis Enrique în lotul de 18 jucători pentru meciul de pe Santiago Bernabeu. Vestea vine după ce, la prânz, tehnicianul Barcelonei lăsase să se înțeleagă că nu își face mari speranțe că Messi va putea fi folosit: „Știm că nu va fi apt 100%. Vine după o accidentare și totul va depinde de cum se simte el. E important însă pentru noi că a revenit la antrenamente”, declara Enrique într-o conferință de presă.

Un alt jucător cu probleme înainte de partida cu Real Madrid, mijlocașul Ivan Rakitic, a fost și el refăcut în timp util, fiind de asemenea selectat în lotul de 18 fotbaliști. Printre absenți se vor număra fundașul Marc Bartra și Rafinha, care e accidentat pentru o perioadă mai lungă.

9 meciuri a ratat Messi după accidentarea suferită în septembrie, Barcelona câștigând șapte dintre meciuri, grație formei excelente prinsă de celelalte staruri ale catalanilor, brazilianul Neymar și uruguayanul Luis Suarez

Lotul Barcelonei pentru meciul cu Real Madrid

  • Portari: Marc-Andre ter Stegen, Claudio Bravo
  • Fundași: Gerard Piqué, Thomas Vermaelen, Jeremy Mathieu, Javier Mascherano, Jordi Alba, Dani Alves, Adriano
  • Mijlocași: Ivan Rakitic, Sergio Busquets, Andres Iniesta, Sergi Roberto
  • Atacanți: Luis Suárez, Lionel Messi, Neymar, Munir, Sandro

Măsuri speciale de securitate la Real Madrid – Barcelona

 Considerat mereu ca un meci de risc ridicat, „El Clasico” din această săptămână va beneficia de o atenție mai mare din puncte de vedere al siguranței, după atentatele care au avut loc, vineri seară, la Paris și care au vizat și Stade de France, unde se disputa partida amicală Franța – Germania.

Începând de luni, reprezentanții celor două grupări forțele de ordine au avut mai multe reuniuni pentru a pune la punct un plan minuțios de securitate.

Zona Stadionului Santiago Bernanbeu va fi controlată și supravegheată începând de joi. Polițiștii vor folosi câini antrenați pentru descoperirea substanțelor explozibile.

Trei inele de securitate vor fi dispuse pentru a împiedica vreun spectator să intre pe arenă fără bilet. Fanii oaspeți vor avea dreptul să pătrundă primii pe arenă, iar cei ai gazdelor vor fi controlați cu atenție.

Concepcion Dancausa, delegata Guvernului pentru Madrid, a dezvăluit pentru cotidianul AS că măsurile vor fi cu adevărat stricte: „Vor fi verificate până și sandvișurile. Sunt lucruri pe care le făceam oricum, dar cu o atenție mult mai mare în special în timpul în care fanii intră și părăsesc stadionul”

Aproximativ 1000 de persoane fac parte în mod normal din dispozitivul de polițiști, medici și stewarzi pentru un derby Real Madrid – Barcelona. Ținând cont de circumstanțele de acum, cifra va fi exponențial mai mare.

După 11 etape, FC Barcelona ocupă locul 1 în clasament cu 27 de puncte, iar Real Madrid este pe locul 2, cu 24 de puncte.

Publicat: 20 11. 2015, 21:58
Actualizat: 21 11. 2015, 08:37