Veste URIAȘĂ‚ pentru Rusescu: o echipă din Premier League a pornit negocierile cu Sevilla. Ce-l așteaptă după plecarea de la Steaua

Rusescu a fost împrumutat de Sevilla la Steaua până la finalul acestui sezon, iar din stagiunea următoare se va întoarce la gruparea andaluză. Atacantul român are însă șanse mari ca de această dată să fie păstrat și folosit în campionatul spaniol după cum anunță englezii.

Potrivit celor de la The Sun, Newcastle dorește să-l achiziționeze în vară pe principalul atacant al Sevilliei. Columbianul Carlos Bacca s-a aflat pe radarul „coțofenelor” și în perioada de mercato din vară, fiind văzut drept un înlocuitor perfect pentru Remy, însă mutarea nu s-a mai concretizat. Newcastle este însă dispusă să facă toate eforturile la finalul sezonului pentru a-l aduce pe Bacca, potrivit The Sun.

Plecarea lui Bacca i-ar asigura un loc lui Rusescu în lotul grupării spaniole, formația condusă de Unai Emery rămând doar cu Aspas și Gameiro în avanposturi. Rusescu a fost achiziționat de Sevilla în 2013, dar andaluzii i-au acordat puține șanse de a juca. În doar șapte partide a evoluat atacantul român pentru Sevilla (7 meciuri, 3 goluri), fiind împrumutat pe rând la Braga și Steaua.

Publicat: 02 03. 2015, 08:59
Actualizat: 02 03. 2015, 09:00