Veste uriașă pentru un român din naționala lui Adi Mutu! Este dorit în Serie A de un club de tradiție al Italiei: „La asta visez de mic”

Radu Ștefan sau Ionuț Radu ar putea avea un nou compatriot în Serie A. Timișoreanul Marius Marin (21 de ani), actual jucător la AC Pisa, în Serie B, este pe lista celor de la AC Torino.

Născut la Timișoara, Marius Marin a ajuns în Italia în 2016, unde a debutat la Sassuolo, în Serie C. După mai multe împrumuturi, mijlocașul a fost cumpărat de Pisa, care joacă în Serie B.

Toscanii se gândesc deja că au dat lovitura. Marin este urmărit de mai multă vreme de Torino, care așteaptă reluarea sezonului pentru a-i face o ofertă românului.

Vestea a fost dată de toronews.net, care îi descrie jucătorului traseul de până acum în Italia.

Torino îl urmărește de mult

„Torino îl observă pe Marius Marin, așa cum a mai fost deja anunțat de publicația noastră. Este un mijlocaș român născut în 1998, care joacă în prezent la Pisa, în Serie B, și care a ajuns în Nerazzurri în vara trecută de la Sassuolo.

Marius Marin este un mijlocaș care preferă piciorul drept, cu calitate și simțul poziției, capabil să joace atât în fața apărării, cât și ca mijlocaș. Născut la Timișoara, în România, Marin a început să lovească mingea la echipa din orașul natal (Poli Timișoara).

În primul său sezon la Sassuolo, în 2016/2017, a strâns 30 de apariții și o pasă decisivă, dovedindu-se imediat un jucător talentat, atât de mult încât a fost chemat de două ori la prima echipă (cu Sampdoria și Fiorentina), unde a rămas pe bancă.

La Pisa, mijlocașul român a promovat în Serie B după ce a jucat – inclusiv în playoff-uri – 36 de jocuri și a reușit 2 assisturi. La sfârșitul sezonului trecut, Marin a fost achiziționat direct de Pisa, cu care în acest sezon – înainte de suspendarea campionatului din Serie B – a avut 21 de prezențe (20 în ligă și 1 în Cupa Italiei) și 3 assisturi.

În acest sezon scouterii de la Torino au atras atenția asupra lui. Marius Marin, numele unui jucător asupra căruia Toro trebuie să fie cu ochii pe viitor”, scriu cei de la toronews.net

„La asta visez de mic!”

Marin speră să le calce pe urme altor români care au făcut carieră în Serie A. Mijlocașul recunoaște că oferta torinezilor îl măgulește:

„Îmi doresc foarte mult să joc în Seria A, este campionatul în care am visat să joc de mic, dar momentan sunt la Pisa și trebuie să termin campionatul aici, cu bine. Dar pentru mine ar fi o oportunitate foarte mare
”, a declarat Marius Marin pentru gsp.ro.

Marius Marin (21 de ani) face parte din naționala U21 a României, unde a debutat în 2019 și are 2 prezențe

AC Torino este un club legendar al Italiei, cu 7 titluri în palmares. Ultimul campionat câștigat de marea rivală a lui Juventus a fost în 1976

300 de mii de euro este cota lui Marius Marin conform transfermarkt
20 de meciuri și 3 assist-uri are bănățeanul în acest sezon pentru Pisa

Publicat: 18 04. 2020, 17:42
Actualizat: 18 04. 2020, 17:45