Vestea bună primită de Alex Maxim. Anunțul făcut de Hamburg: „Îl așteptăm pentru a efectua vizita medicală”

Clubul german Hamburg SV a anunțat, duminică, prin intermediul unui mesaj postat pe contul oficial de Twitter, că mijlocașul Filip Kostic, în vârstă de 23 de ani, este așteptat să efectueze vizita medicală la formația pregătită de Bruno Labbadia.

În prezent, Kostic este jucătorul formației VfB Stuttgart, la care evoluează și internaționalul român Alexandru Maxim. Motivul transferului este unul simplu, din perspectiva jucătorului. Acesta își dorește să rămână în prima ligă, după ce Stuttgart a retrogradat în liga secundă din Germania.

„Îl așteptăm astăzi pe mijlocaș Filip Kostic la clubul nostru pentru a efectua vizita medicală”, este mesajul postat de oficialii lui Hamburg pe contul oficial de Twitter. Junaliștii nemți de la Bild scriu că transferul s-ar putea efectua pentru suma de 17 milioane de euro.

Sezonul trecut, Kostic a strâns 33 de partide în tricoul lui VfB Stuttgart, timp în care a reușit să marcheze cinci goluri și să ofere opt pase decisive în toate competițiile, insuficient însă pentru ca formația sa să se salveze de la retrogradare. Fotbalistul sârb este cotat la 10 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.de și a fost unul dintre oncurenții pe post ai lui Alexandru Maxim în stagiunea precedentă.

Publicat: 24 07. 2016, 21:31
Actualizat: 24 07. 2016, 21:48