Vestea pe care Pantilimon nu și-ar fi dorit s-o primească! Anunțul presei engleze: portarul român, vizat direct
Coșmar cu repetiție pentru Costel Pantilimon. Plecat de la Sunderland pentru că nu putea juca în fața lui Vito Mannone, portarul român ar putea fi pus „pe liber” și de Watford din pricina aceluiași portar.
Potrivit celor de la The Watford Observer, gruparea care ocupă locul 10 în Premier League intenționează să-l transfere din vară pe Vito Mannone. „Watford se gândește la transferul lui Mannone. Devenit rezervă la Sunderland, acesta este una dintre țintele lui Watford”, notează sursa citată.
Pantilimon (30 de ani) este rezerva lui Heurelho Gomes la Watford. Românul a jucat în doar meciuri în acest sezon, acumulând un total de 81 de minute.