Vești proate pentru Brendan Rodgers, care nu se va putea baza pe Daniel Sturridge nici în startul sezonului viitor al Premier League. Atacantul a suferit o intervenție chirurgicală la New York, iar doctorii i-au avertizat pe oficialii celor de la Liverpool că jucătorul nu se va putea antrena normal până la începutul lui septembrie, anunță Espn.co.uk.
În acest caz, punând la socoteală și perioada în care va trebui să se recupereze și să-și reia antrenamentele la intensitate maximă, se preconizează că atacantul „cormoranilor” va lipsi în primele două luni ale campionatului viitor.
Sturridge, care a ratat cea mai mare parte a acestui sezon din cauza unei accidentări, după ce sezonul trecut a fost printre cei mai productivi atacanți din Premier League. El a marcat 21 de goluri, deși a fost și atunci măcinat de probleme de sănătate.
4 goluri în 11 partide a marcat vârful pentru Liverpool, în actuala stagiune
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER