Vești proaste pentru noua „perlă” a lui Juventus. Ce se va întâmpla cu Dybala în această vară: „Sunt dezamăgit”
Paulo Dybala, atacantul argentinian în vârstă de 22 de ani de la Juventus Torino, a mărturisit, duminică, faptul că este dezamăgit că nu va juca pentru naționala țării sale, Argentina, nici la ediția centenară a Copei America, nici la Jocurile Olimpice de la Rio, informează site-ul SuperSport.
Cu 19 goluri marcate în acest sezon, Dybala a terminat doar al doilea în topul golgheterilor din Serie A, după un alt argentinian, Gonzalo Higuain, care a înscris de 36 de ori.
Vârful transferat de la Palermo spera să poată juca pentru Argentina măcar la una din cele două competiții interțări, dar va rămâne în afara ambelor turnee. Selecționerul naționalei „Pumelor”, Gerardo Martino, nu l-a convocat pe Dybala pentru ediția centenară a Copei America, întrecere ce va fi organizată în SUA, iar atacantul italienilor le-a mărturisti jurnaliștilor, imediat după finala Cupei câștigată împotriva Milanului, că nu va merge nici la Jocurile Olimpice.
„Sunt dezamăgit că nu voi putea participa la niciuna dintre competiții. Juventus nu-mi va permite să merg la Rio”, le-a spus Dybala jurnaliștilor italieni, după finala câștigată de Juventus împotriva Milanului, scor 1-0. Astfel, argentinianul va rămâne la Torino pe perioada veri, pregătindu-se cu echipa pentru sezonul viitor.
Paulo Dybala a vorbit și despre decizia luată de Gerardo Martino, care a decis să-l lase în afara lotului pentru Copa America: „Respect decizia anternorului. Nu e ușor de gestionat o echipă cu atât de mulți atacanți fenomenali”. În lotul Argentinei pentru Copa America se află Lionel Messi, Ezequiel Lavezzi, Sergio Aguero și Gonzalo Higuain.