VfB Stuttgart i-a stabilit prețul de transfer lui Alexandru Maxim: 8 milioane de euro! Care sunt echipele interesate de serviciile românului
Situația lui Alexandru Maxim la Stuttgart se schimbă de la o zi la altă. Dacă la începutul acestei săptămâni presa germană anunța că mijlocașul român are șanse importante să continue la șvabi și din sezonul următor, acum vfb1.de anunță că oficialii clubului german l-au scos la vânzare pe Maxim.
Potrivit sursei citate, VfB Stuttgart cere 8 milioane de euro în schimbul mijlocașului în vârstă de 24 de ani, iar FC Koln, Hannover și Hamburg sunt echipele care îl doresc. Pe această listă mai poate fi trecută și Swansea, Maxim fiind o țință mai veche a grupării ce evoluează în Premier League. Nemții scriu că suma încastă în schimbul lui Maxim poate ajuta clubul să realizeze o serie de transferuri astfel încât echipa să nu mai aibă emoții în privința retrogradării așa cum s-a întâmplat în stagiunea precedentă.
Alexandru Maxim a declarat în numeroase rânduri că nu mai dorește să continue la Stuttgart, internaționalul român fiind nemulțumit de faptul că nu i se acordă șanse de a juca în mod constant.
3 sezoane a petrecut Maxim la Stuttgart, perioadă în care a jucat în 69 de partide și a marcat 10 goluri