Victima Di Matteo: Abramovic l-a dat afară superficial pe omul care resuscitase Chelsea!** Analiza obiectivă a muncii italianului care îl umple de regrete pe rus

Chelsea a pierdut cu 0-3 în deplasarea de pe terenul lui Juventus, iar managerul Roberto Di Matteo a fost scos țap ispășitor de către Roman Abramovici pentru situația actuală, deși campioana Europei păstrează în continuare șanse pentru calificarea în optimi, dar și la titlul din Premier League.

Spaniolul Rafa Benitez a fost ales de magnatul rus pentru a-l înlocui pe antrenorul care a adus Cupa Ligii și Liga Campionilor pentru Chelsea într-un moment de criză, dar cifrele furnizate de site-ul de statistici Infostrada arată că a procedat greșit alegând să se despartă de italian după primele sincope pe care le-a avut în scurta perioadă petrecută la conducerea „The Blues”.

Cum era situația acum o lună
În octombrie, cam prin aceeași perioadă a lunii, Chelsea era prima în Premier League, cu 22 de puncte din 8 meciuri, o performanță cu 10 puncte mai bună decât cea din sezonul precedent, după același număr de jocuri. De asemenea, în Ligă pierduseră meciul cu Șahtior, însă aveau 4 puncte după primele trei întâlniri.

Ce s-a întâmplat 7 meciuri mai târziu
De atunci, Chelsea a ratat victoria în 4 meciuri din Premier League, au câștigat și au pierdut un meci în Liga Campionilor, dar au și câștigat cu 5-4 în fața lui Manchester United, în Cupa Ligii. Ignorând cea din urmă victorie, parcursul lui Chelsea nu poate fi văzut drept unul slab. Oricum ai privi, performanța de plus 10 puncte față de cele obținute în aceeași perioadă a anului trecut este tot în picioare, iar în Ligă situația poate fi reparată în ultima etapă cu o victorie. Asta ar însemna ca londonezii să acumuleze 10 puncte, în 52 din cele 59 de cazuri petrecute în istoria competiției, echipele cu acest număr de puncte reușind să avanseze în faza următoare. Și chiar dacă acest lucru nu se va întâmpla, Chelsea va avea oricând scuza că a avut ca adversare două dintre echipele din Top 12 european, Juventus și Șahtior, situația care în acest sezon se mai petrece doar în seria cu Real, Manchester City și Dortmund.

Astfel, Abramovici se descotorosește de singurul om care reușise să o scoată pe Chelsea de pe panta descendentă pe care o apucase de la plecarea lui Jose Mourinho.

Publicat: 22 11. 2012, 13:58
Actualizat: 22 11. 2012, 14:17