Victor Becali a vorbit deschis despre despărțirea lui Raul Rusescu de Sevilla. Cu prea puține șanse primite în prima echipă, atacantul ar agrea un împrumut pentru perioada returului, iar Victor Becali lasă să se înțeleagă că și clubul andaluz gândește în aceeași direcție.
Doar 8 minute în Primera
Totuși varianta Steaua are acum șanse mici să se concretizeze, în condițiile în care, spune Becali, Raul Rusescu ar prefera să rămână în campionatul spaniol, pentru a se adapta mai ușor cerințelor de la Sevilla. Becali consideră că un împrumut de șase luni l-ar ajuta pe Rusescu, care ar reveni cu un alt suflu la formația care în vară a plătit 2.5 milioane de euro pentru transferul său.
La Sevilla, Rusescu a prins în sezonul de toamnă doar 8 minute în Primera Division și alte trei partide în Europa League (două în preliminarii, la începutul lui august), mult prea puțin pentru omul care devenea golgheterul României în sezonul trecut, după un an excelent în tricoul Stelei.
„Depinde de club. Daca Sevilla va dori să-l împrumute în Romania, atunci se poate să vină la Steaua. Dar e mai posibilă varianta în care vor vrea să-l dea în Spania. Raul își dorește să joace, dar nu depinde nici de mine, nici de el, ci de antrenorul de la Sevilla. Cred că ar fi mai bine să fie împrumtuat în Spania, undeva.
E un alt fotbal acolo, ar fi mai bine, ar putea și să se adapteze mai bine. Îi e bine la Sevilla, e într-o formă buna, dar îi lipsesc jocurile. Din păcate, nu le are, asta e problema. Daca va merge în altă parte și va înscrie goluri, poate va fi readus la Sevilla. Steaua trebuie să și plăteasca dacă-l vrea. Nu se poate să joace acolo și să-l plăteasca Sevilla, nu mai merge așa„, a declarat Victor Becali pentru www.sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER