Victor Pițurcă a renunțat la naționala României, în plină campanie de calificare, pentru a da curs ofertei arabilor de la Al Ittihad. Fostul selecționer a ajuns la finalul săptămânii trecute în Arabia Saudită și a asistat la primul meci al noii sale echipe. Luni, Pițurcă a condus și prima ședință tehnică și urmează ca vineri să își facă debutul oficial pe banca lui Ittihad.
Victor Pițurcă nu i-a purtat noroc echipei lui la primul contact cu fotbalul arab. Al Ittihad a pierdut primul meci în acest sezon, 1-2 la Al Nassr, cu fostul antrenor al Stelei și al Craiovei în tribune. Luni, Pițurcă a condus primul antrenament al echipei sale, iar vineri va debuta în meciul cu Hajer.
După 8 etape scurse din acest sezon, Al Ittihad este pe locul 3 în Arabia Saudită, cu 21 de puncte, la un singur pas în spatele liderului Al Shabab. Al Hilal, echipa lui Laurențiu Reghecampf, este pe locul 6, cu 16 puncte, dar și cu un meci mai puțin disputat.
Sursa FOTO: eremnews.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER