Liber de contract după despărțirea de FC Barcelona, portarul spaniol Victor Valdes a devenit o prioritate pentru campioana Germaniei, Bayern Munchen. Bavarezii caută o rezervă de valoare pentru Manuel Neuer, după ce „numărul doi”, Lukas Raeder, a plecat în Portugalia, la Vitoria Setubal.
Cel care militează pentru aducerea lui Valdes la Bayern este antrenorul Pep Guardiola, care a mai lucrat cu goalkeeperul de 32 de ani la FC Barcelona, între 2008 și 2012. În prezent, ex-portarul Barcelonei se află în recuperare, după operația suferită în urma rupturii ligamentelor încrucișate de la genunchiul drept, survenită în urmă cu patru luni. El a participat deja la câteva antrenamente ale grupării germane.
La începutul verii, Victor Valdes avea semnat un pre-contract cu AS Monaco, dar indisponibilitatea sa de durată a condus la rezilierea înțelegerii.
34 de meciuri a bifat Valdes în sezonul trecut pentru FC Barcelona
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER