Victor Valdes, tot mai aproape de Chelsea. Mourinho are în acest moment un singur portar profesionist valid în lot

  • Jose Mourinho încearcă în aceste zile să îl convingă pe Victor Valdes să semneze un contract cu Chelsea, până la finalul sezonului.

Chelsea își poate rezolva criza între buturi mai repede decât ar fi anticipat oricine. Chelsea i-a dat drumul lui Cech, fiind sigură că Thibaut Courtois este cartea câștigătoare, însă belgianul s-a accidentat și va fi indisponibil cel puțin trei luni. În aceste condiții, gruparea de pe Stamford Bridge este nevoită să se bazeze doar pe Begovic, singurul goalkeeper profesionist din lot. În condițiile în care acesta s-ar accidenta, „Specialul” ar fi într-una dintre cele mai ingrate momente din carieră.

Însă salvarea ar putea veni mai repede decât a anticipat oricine. Concret, potrivit dailymailm Victor Valdes, căzut în dizgrația lui Van Gaal la United, e aproape să își rezilieze contractul cu „diavolii” și are șanse mari să ajungă în Londra. De Gea a revenit între buturile formațieii de pe Old Trafford, iar Romero este o variantă de rezervă excelentă, astfel că board-ul lui United nu vede să se justifice plata unui jucător care nu are în acest moment nicio șansă să mai evolueze.

Deși perioada de transferuri s-a încheiat, echipele pot înregimenta încă fotbaliști liberi de contract, astfel că, dacă în zilele următoare fostul goalkeeper al Barcelonei își va rezilia contractul cu gruparea din Manchester, el are mari șanse să ajungă sub comanda lui Mourinho, la Chelsea.

Mourinho are și un plan B, urmărindu-i pe Juan Pablo Carrizo (rezerva de portari a lui Inter), Miguel Angel Moya, de la Atletico Madrid sau pe veteranul lui Porto, Helton. Pentru ca aceștia să fie aduși, însă, Chelsea trebuie să beneficieze de o dispensă din partea Federației Engleze de fotbal.

Publicat: 25 09. 2015, 14:55
Actualizat: 25 09. 2015, 14:56