Etapa a IX-a a campionatului german de fotbal a fost deschisă vineri seara de derby-ul de la Bremen, dintre Werder, ocupanta locului doi după opt runde, și campioana Borussia Dortmund. După un joc deschis, cu faze spectaculoase la ambele porți, Dortmund s-a impus cu emoții, scor 2-0. Primul gol al partidei a fost marcat de mijlocașul croat Ivan Perisic (42).
De notat că în minutul 48, același Perisic a fost eliminat pentru al doilea „galben”. Perisic, care până în această seară mai marcase doar o dată pentru campiona Germaniei, a fost adus în vara acestui an de la Club Brugge. După eliminarea lui Perisic, Bremen a presat, dar atacanții gazdelor nu au găsit drumul spre gol. Apoi, în minutul 71, la una dintre puține acțiuni de atac ale oaspeților în partea secundă, după un corner, Dortmund și-a dublat avantajul prin golul lui fundașului central Patrick Owomoyela. Apărătorul german e la prima reușită în acest campionat.
După acest succes, Borussia Dortmund a urcat pe locul doi în Bundesliga, cu 16 puncte, la egalitate cu Werder Bremen și Borussia Monchengladbach, aceasta din urmă având însă un meci mai puțin disputat.
Programul etapei a IX-a din Bundesliga:
Sâmbătă: Bayern Munchen – Hertha Berlin Mainz – Augsburg Stuttgart – Hoffenheim Wolfsburg – Nurenberg Monchengladbach – Leverkusen (toate de la 16:30) Schalke – Keiserslautern (19:30)
Duminică Freiburg – Hamburger SV (16:30) FC Koln – Hannover 96 (18:30)
Trebuie amintit faptul că Eurosport 2 transmite LIVE următoarele partide: Bayern Munchen – Hertha Berlin (sâmbătă, ora 16:30), Freiburg – Hamburger SV (duminică 16:30) și FC Koln – Hannover 96 (duminică 18:30).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER