50.000 de oameni vor o altă viață pentru România și pentru fotbalul nostru necăjit și bolnav, vor din nou Steaua în lumea bună, acolo unde a fost ultima oară în 2006. Steaua este Vocea României în Europa, așa cum s-a întâmplat de multe ori în ultimii 25 de ani, dar în seara asta nu depinde numai de ea, ci și de rezultatul de la Maccabi – Schalke.
Moș Crăciun e stelist, pentru că, în minutul 7, e 1-0 pentru echipa lui Marica, iar Steaua ratează deschiderea scorului, trei minute mai târziu, prin Nikolic, care trimite peste transversală de la 10 metri! Ciprioții cred și ei în Moș Crăciun, dar nu vor să fie cuminți și își arată colții în minutul 14, când Pintado trimite cu capul, puțin pe lângă bară. Ne trec fiori, și de frică, și de frig, dar ne mai încălzim un pic la șutul lui Tănase, de la 16 metri, scos în corner de portarul advers. Din păcate, Steaua se stinge ușor-ușor până la pauză, AEK preia inițiativa, decarul lor pare a avea glezna mai fină decât a decarului nostru, iar Pintado trimite înșelător, din lovitură liberă și Tătărușanu respinge în lateral.
Nikolic, gladiatorul echipei Repriza a doua pornește de la zero, ba chiar cu un mic plus, pentru că în Israel e tot 1-0 pentru Schalke. Ne trebuie golul, dar cine să-l dea? Dar apare acest gladiator Nikolic și o minge dezumflată de Tim de Cler, în minutul 54. Muntenegreanul pătrunde în careu, îl cară și pe Murillo în spate și cade cu fundașul ciprioților peste el. E penalty, așa zice arbitrul francez, iar invizibilul Rusescu devine Smiley și înscrie din penalty (55): 1-0. La scorul ăsta și în minutul ăsta, Steaua e în primăvara europeană, pentru că la Haifa e tot 1-0 pentru Schalke!
Ne întristăm după șase minute, pentru că Pintado înscrie cu capul după o centrare a lui Priso! Și dă-i și luptă, din nou! Iar minunea se produce: Tănase are o sclipire, în minutul 69, șutul său e respins în corner de Negri, iar Brandan trimite „covrigul” din corner până în capul lui Nikolic, care înscrie golul de 2-1 (min. 70). Stadionul e în delir! Suntem la 20 de minute de o mare calificare și Steaua pare să prindă aripi. La Haifa e tot 1-0 pentru Schalke, dar tremurăm când aflăm că gazdele au penalty. Bine că se ratează. Iar Steaua atacă, și Nikolic aduce liniștea și calificarea.
Min 90+3 – FINAL DE MECI STEAUA – AEK LARNACA 3-1: STEAUA ESTE ÎN PRIMĂ‚VARA EUROPEANĂ‚ Min 90+2 – Ciprioții șutează peste poartă, însă nimic nu mai contează!
Min 87 – Garcia a preluat excelent în careu, însă nu l-a putut bate pe Tătărușanu din 11 metri
Min 85 – STEAUA – AEK 3-1, Nikolic marchează superb după o pasă a lui Tatu, iar Steaua nu mai are emoții: se pregătește pentru tragerea la sorți de vineri!!!
Min 84 – La Haifa, Ciprian Marica și-a respectat promisiunea și a marcat golul doi, care o liniștește pe Steaua
Min 82 – Kingsley șutează din careu peste poartă
Min 78 – SCHIMBARE STEAUA: A intrat Bicfalvi în locul lui Rusescu
Min 78 – Hofland a tras mult peste din lovitură liberă de la peste 30 de metri
Min 75 – SCHIMBARE AEK : A intrat Mytidis în locul lui Pintado
Min 72 – A Priso vede galben
Min 71 – SCHIMBARE AEK: A intrat Kingsley în locul lui Van Dijk
Min 71 – A Nikolic vede galben pentru că și-a scos tricoul după gol
Min 71 – STEAUA – AEK LARNACA 2-1, a marcat Nikolic cu capul după o centrare din corner a lui Brandan
Min 70 – Tănase a preluat în careu și a șutat cu efect, dar Negri a scos în corner
Min 69 – Rusescu a scăpat spre poartă și a șutat, Negri a scos de sub bară, dar de la margine fusese semnalizat un ofsaid
Min 68 – SCHIMBARE STEAUA: A intrat Tatu în locul lui Prepeliță
Min 65 – Martinovic a încercat un șut de la mare distanță, însă mingea s-a scurs pe lângă poarta lui Negri
Min 64 – SCHIMBARE STEAUA: A intrat Martinovic în locul lui Emeghara
Min 61 – STEAUA – AEK LARNACA 1-1, a marcat Pintado cu capul din careu după o centrare a lui Demetriou
Min 59 – Nikolic trimite cu capul puțin peste poartă, după o centrare a lui Brandan
Min 56 – A Bourceanu a încasat un cartonaș galben după un fault din spate la Van Dijk Min 55 – STEAUA – AEK LARNACA 1-0, A marcat Rusescu din penalty
Min 53 – Nikolic obține un penalty după un contact cu Murillo. Reluările arată că a fost mai degrabă fault în atac, dar nu mai contează:)
Min 52 – După un aut bătut rapid, Rusescu a centrat pe jos, dar Hofland a scos din fața lui Prepeliță
Min 51 – Nikolic a interceptat o minge și a plecat din jumătatea proprie cu un fuleu fantastic, însă centrarea sa pentru Rusescu a fost deviată în corner
Min 49 – Garcia îl depășise pe Iliev, bulgarul l-a faultat pe spaniol din postura de ultim apărător, însă Said Ennjimi a lăsat jocul să continue
Min 48 – Început în forță al steliștilor, însă fazele de atac rămân fără rezultat pe tabelă
Min 46 – A început cea de-a doua repriză!
Min 45+1 – FINAL PRIMA REPRIZĂ‚! Ne mai rămân 45 de minute de speranță
Min 45 – A Iliev vede galben după o intrare dură din spate la Pintado
Min 44 – Rusescu a dezamăgit din nou cu un șut direct în peluză din 16 metri
Min 42 – Nikolic a interceptat o minge la centrul terenului, i-a pasat lui Tănase, dar centrarea șutată a acestuia în 6 metri nu a fost ajunsă de Rusescu și Negri a prins
Min 40 – Priso a făcut ce a vrut cu Latovlevici, dar șutul său din unghi a fost reținut de Tătărușanu
Min 36 – A Pintado a încasat primul cartonaș galben al meciului după un contact cu Geraldo
Min 35 – Hofland a executat bine o lovitură liberă de la 20 de metri, Tptărușanu a respins în față, dar Garcia a reluat în blocaj din 6 metri
Min 33 – Tănase și Latovlevici au construit o fază în banda stângă, dar reluarea lui Rusescu a fost atenuată de un fundaș cipriot
Min 29 – Steaua construiește anevoios, procesul fiind îngreunat de desele erori tehnice ale mijlocașilor centrali Bourceanu, Prepeliță și Tănase
Min 24 – Prepeliță a centrat perfect pentru Nikolic, iar acesta a trimis cu capul puțin pe lângă
Min 18 – Rusescu a încercat un șut fantezist din marginea careului, lateral dreapta, dar a eșuat. Fanii nu au uitat însă că el a fost eroul echipei în Ștefan cel Mare
Min 15 – Tot după un corner, Iliev a trimis cu capul puțin pe lângă, minge deviată de un fundaș al ciprioților
Min 15 -Tănase a șutat din prima cu stângul de pe linia de 16 metri, dar Negri a scos de sub bară
Min 14 – De Cler a centrat perfect pentru Pintado, dar lovitura de cap a acestuia a trecut milimetric pe lângă poartă. Tot stadionul a răsuflat ușurat, sperăm în continuare
Min 12 – Tănase a șutat de la peste 20 de metri, dar Negri nu a avut probleme
Min 7 – Nikolic trimite puțin peste poartă din 11 metri, după o reluare din prima
Min 7 – Schalke a deschis scorul la Haifa după o fază a lui Marica, autogol Buljat Min 6 – Nikolic a căzut în careu după un contact cu un fundaș, însă nu a obținut decât un cormer
Min 5 – După mai multe minute de presing stelist, Brandan a încercat o centrare în forță din flancul stâng, dar mingea a trecut puțin peste transversală
Min 2 – Un prim atac al Stelei cu o centrare a lui Latovlevici, dar Nikolic nu a reușit să preia îm careu și faza s-a stins
Min 1 – Coregrafie de excepție a galeriei steliste Min 1 – A început partida, cu lovitura de start a ciprioților!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER