Fotbalistul român Adrian Stoian, în vârstă de 26 de ani, a fost integralist în victoria echipei sale, Crotone, scor 2-1, obținută duminică pe teren propriu împotriva formației Internazionale Milano, în etapa a 31-a din campionatul Italiei.
Golurile partidei au fost înscrise de către Diego Falcinelli, care a reușit o „dublă”, în minutele 19 (penalty) și 22, respectiv Danilo D’Ambrosio, în minutul 65.
În urma rezultatului, Crotone a ajuns la a doua victorie consecutivă în campionat, în timp ce Internazionale Milano a bifat a doua înfrângere la rând în Serie A. După acest succes, Crotone a acumulat 20 de puncte, dar a rămas pe locul 18, retrogradabil, în timp ce formația antrenată de Stefano Pioli a rămas pe locul șapte în clasament, cu 55 de puncte strânse în 31 de etape.
Pentru Adrian Stoian este a 26-a partidă din acest sezon în tricoul lui Crotone, timp în care a marcat de trei ori și a oferit trei pase decisive, cu un total de 1.547 de minute jucate.
Echipa trimisă în teren de către antrenorul Davide Nicola: Cordaz – Rosi, Ceccherini, Ferrari, Martella – Rohden, Crisetig, Barberis, Stoian – Trotta, Falcinelli. Pe parcursul partidei au mai intrat pe gazon Sampirisi (68′), Acosty (73′) și Capezzi (75′).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER