VIDEO – A spus adio după 19 ani. Puyol va pleca la sfârșitul sezonului de la Barcelona

Carles Puyol a anunțat azi într-o conferință de presă că va pleca la finalul sezonului de la Barcelona, după 19 ani petrecuți pe „Camp Nou”

  • Puyol a debutat la echipa mare a catalanilor în 1999, în mandatul lui Louis van Gaal
  • Fundașul catalan de 35 de ani a câștigat 21 de trofee cu echipa de pe „Camp Nou”
  • Principalul motiv pe care Puyol l-a invocat azi a fost seria de accidentări suferite în ultimii doi ani

Presa spaniolă a fost convocată azi de urgență la sediul Barcelonei pentru o conferință de presă misterioasă. Subiectul? „Mundo Deportivo” și „Sport” anunțau că după 19 ani petrecuți la Barcelona ca junior, jucător și căpitan, Carles Puyol urma să anunțe marți după-masă că va părăsi clubul „blaugrana”! Care era însă motivul? „La sfârșitul sezonului îmi voi rezilia contractul cu FC Barcelona. Voi continua să lupt pentru clubul la care joc. Sunt sătul de atâtea accidentări și operații”, și-a început fundașul de 35 de ani discursul de la conferința de presă care a avut loc la sediul clubului catalan.


Puyol a fost chinuit de rupturi musculare, fracturi de piramidă nazală, fracturi de claviculă și chiar fracturi de coaste 


Este un final de eră pentru clubul catalan, care a contat pe Puyol încă din 1999. Atunci, fundașul catalan a debutat la echipa mare în mandatul lui Louis van Gaal, după patru ani petrecuți la Barcelona B. Iar „eternul căpitan”, așa cum l-a numit „Mundo Deportivo”, a rămas fidel echipei care l-a format, indiferent de ofertele primite. Și a condus Barcelona către 21 de trofee, devenind unul dintre cei mai titrați jucători din istoria echipei. Însă cariera lui Puyol a fost marcată de accidentări grave. Potrivit „Mundo Deportivo”, Puyol a suferit 36 de accidentări în 15 sezoane, dintre care opt la genunchi, în urma cărora jucătorul spaniol a lipsit aproape un an de pe teren.

Ales în echipele Euro 2008 și CM 2010

În ciuda accidentărilor, Puyol a rămas o adevărată „stâncă” în defensiva Barcei. Cu o viteză foarte bună, un plasament excelent și o forță peste medie, spaniolul a reușit să bifeze 100 de selecții în naționala Spaniei, dar și să fie ales de șase ori de UEFA în echipa anului. Totodată, Puyol a fost ales în echipele Europeanului din 2008 și a Mondialului din 2010, pe care spaniolul le-a câștigat cu Furia Roja.

21 de trofee a câștigat Puyol cu Barcelona (6 titluri, 6 Supercupe ale Spaniei, 3 Ligi ale Campionilor, 2 Supercupe ale Europei, 2 Cupe ale Spaniei, 2 CM ale cluburilor)

Se mută la New York?

Ce va urma pentru fundașul care va împlini 36 de ani în aprilie? Potrivit presei spaniole, Puyol ar urma să își continue cariera în Statele Unite, în Major League Soccer. Semnalele sunt clare: logodnica sa, Vanesa Lorenzo, are o casă în Manhattan, iar surse apropriate de jucător susțin că ar urma să semneze fie cu New York Red Bulls, fie cu New York FC, noua echipă din metropola americană, deținută de Manchester City. Însă „Mundo Deportivo” nu exclude și un transfer în Qatar, unde șeicii ar fi gata să îi ofere un salariu uriaș.

682 de meciuri are Puyol în tricoul Barcelonei, pentru care a marcat 24 de goluri

Ce face însă Barcelona? Presa spaniolă a anunțat deja că șefii echipei catalane caută înlocuitori pentru Puyol. Se pare că în pole-position sunt David Luiz (Chelsea), Jan Vertonghen (Tottenham) și Aymeric Laporte (Bilbao).

10 momente cheie ale lui Puyol la Barcelona

2 octombrie 1999 – Catalanul debuta în tricoul echipei mari a Barcelonei, într-un meci cu Valladolid, înlocuindu-l pe portughezul Simao Sabrosa.

21 octombrie 2000 – La 22 de ani, Puyol a avut primul meci greu din  carieră: a fost însărcinat de Llorenc Serra Ferrer cu marcajul lui Luis Figo, fostul star al Barcelonei, care juca la Real Madrid. Puyol a evoluat excelent pe „Camp Nou”, iar Barca a câștigat cu 2-0.

11 noiembrie 2001 – A marcat primul gol pentru Barcelona, într-un meci cu Valladolid. Din postul de fundaș dreapta, Puyol a marcat după o combinație fulgerătoare cu Saviola.

23 octombrie 2002 – Puyol a reușit unul dintre cele mai bune meciuri din carieră în fața lui Lokomotiv Moscova, reușind să aducă victoria Barcei cu 1-0, după ce a oprit o minge pe linia porții

14 mai 2005 – A câștigat primul trofeu cu Barcelona, după ce catalanii au obținut o remiză, 1-1, cu Levante. Din postura de căpitan a ridicat trofeul de campion

17 mai 2006 – Un an mai târziu, catalanul câștiga cu Barcelona și Liga Campionilor, câștigând finala de la Paris cu Arsenal, scor 2-1

2 mai 2009 – A fost decisiv în victoria Barcei de pe „Bernabeu”, scor 6-2. Imediat după finalul partidei, și-a scos banderola de căpitan, în culorile Cataluniei, și a sărutat-o în fața spectatorilor madrileni

19 decembrie 2009 – Puyol a fost integralist în victoria cu Estudiantes, 2-1, d.pr., care a adus clubului primul CM al cluburilor

28 mai 2011 – Cine ar putea uita gestul emoționant al lui Puyol din finala Ligii Campionilor cu Manchester United, câștigată cu 3-1, când catalanul i-a oferit trofeul Ligii lui Abidal, revenit după ce a suferit o operație de extirpare a ficatului, afectat de cancer

18 ianuarie 2012 – Puyol marchează împotriva Realului. Două din cele 16 goluri marcate de fundașul Barcei au venit împotriva madrilenilor

Publicat: 04 03. 2014, 17:29
Actualizat: 04 03. 2014, 17:50