VIDEO | Alisson, pe urmele lui Karius! Gafa monumentală la primul gol primit de portarul brazilian în Premier League. Ce a încercat să facă

Liverpool a învins-o pe Leicester, scor 2-1 în etapa a patra din Premier League, și rămâne neînvinsă în noul sezon al celui mai bogat campionat din Europa.

Alisson Becker, noua achiziție a cormoranilor și noul portar titular al grupării de pe Anfield nu primise niciun gol până la disputa cu fosta campioană a Angliei. Ghezzal a fost primul care l-a „învins” pe goalkeeper-ul brazilian în acest sezon, golul amintind de predecesorul său, germanul Loris Karius.

Pe internet au apărut deja primele glume cu privire la primul gol încasat de fostul portar al celor de la AS Roma, care a încercat să-l dribleze pe James Maddison în interiorul careului, dar acesta a recuperat balonul și i-a pasat decisiv lui Ghezzal, care nu a iertat și a punctat.

62 de milioane de euro a plătit Liverpool în schimbul lui Alisson (25 de ani). 26 de meciuri a înregistrat portarul sud-american fără gol primit pentru AS Roma, din 64.

Cormoranii au 12 puncte din primele patru etape ale sezonului 2018-2019, West Ham (4-0), Crystal Palace (2-0), Birghton (1-0) și Leicester (2-1) fiind primele victime ale echipei antrenate de Jurgen Klopp, pentru care urmează meciul cu Tottenham.

 

 

Publicat: 01 09. 2018, 16:40
Actualizat: 01 09. 2018, 16:41