VIDEO** Asta e TARE! I-a compromis cariera soțului după ce a dezvăluit că a făcut sex în mijlocul stadionului! Acum, a semnat cu o echipă de bărbați și se dezbracă peste tot
Nives Celsius, soția unui fotbalist care a recunoscut că a făcut
sex pe terenul stadionului lui Dinamo Zagreb, a semnat cu o echipă
masculină de fotbal, Slaven Belupo.
Surprinsă de situație, Federația din Croația a căutat prin
regulamente, însă Nives poate juca liniștită, deoarece legile nu-i
interzic acest drept. Controversatul model revine astfel în iarbă,
însă de această dată în adevăratul sens al cuvântului.
Nives Celsius a devenit celebră în 2009, după ce a dezvăluit că a
făcut sex împreună cu soțul său, Din Drpic, chiar în mijlocul
terenului lui Dinamo Zagreb: „Dino a aprins luminile doar pentru
noi și mi-a împlinit visul, acela de a face dragoste în mijlocul
unui teren de fotbal”, spunea atunci Nives.
Vorbele soției i-a dat peste cap cariera lui Drpic. Fundașul a
fost pus pe lista de transferuri imediat ce conducerea lui Dinamo
Zagreb a auzit aceste declarații. A fost trimis până la urmă să
joace sub formă de împrumut la Karlsruher SC, unde a jucat pânâ în
2010, când a semnat cu AEK Atena.
Cât despre Nives Celsius, acel episod i-a adus multe beneficii. S-a
dezbrăcat pentru mai multe reviste pentru bărbați și a fost din ce
în în ce mai căutată pentru diferite evenimente. Consumatorii de
fotbal din Croația o știu ca pe o iubitoare de scandal. Recent, un
nou scandal sexual a izbucnit după ce Nivas a dezvăluit în cartea
sa că a mai trecut prin paturile și a altor fotbaliști.
Sursa foto:
www.europolitan.de