Un meci de fotbal feminin din Australia a fost întrerupt preț de câteva secunde după ce un cangur a invadat terenul și a refuzat să mai părăsească suprafața de joc. Partida dintre Canberra FC și Belconnen United s-a încheiat în cele din urmă, după ce intrusul s-a plictisit și a ales să plece.
Cangurul a intrat prima oară pe teren în timpul pauzei, astfel că nu a deranjat pe nimeni. Când a început repriza secundă acesta a mers în zona tribunelor, iar după nici un minut de la start a sărit gardul și a început să sprinteze pe gazon. Jucătoarele celor două echipe au fugit din calea animalului, care a dat o tură de teren după care a părăsit stadionul. Capitala Australiei, Canberra, e renumită pentru faptul că poți da nas în nas cu cangurii pe stradă.
Naționala Australiei joacă astăzi ultimul meci din faza grupelor la Campionatul Mondial din Rusia. Australia are nevoie de un succes în partida cu Peru, corelat cu o înfrângere a Danemarcei, pentru a merge mai departe de pe locul secund. Peruvienii sunt eliminați în proporție de 100%, după ce au pierdut ambele jocuri disputate până acum. Australia a reușit o singură dată să meargă în optimi, în 2006.
YahooSports : Kangaroo interrupts Australian soccer match, refuses to leave field. https://t.co/V9x9oUwVVn pic.twitter.com/kxa4JwXltk (via Twitter https://t.co/SmbVTw86C3) pic.twitter.com/bDTQRUUvR7 — Md Azizur Rahman (@azizur655) 26 iunie 2018
YahooSports : Kangaroo interrupts Australian soccer match, refuses to leave field. https://t.co/V9x9oUwVVn pic.twitter.com/kxa4JwXltk (via Twitter https://t.co/SmbVTw86C3) pic.twitter.com/bDTQRUUvR7
— Md Azizur Rahman (@azizur655) 26 iunie 2018
Australia și Danemarca au remizat în meci direct, scor 1-1. În acest moment scandinavii au +1 la golaveraj, iar „Socceroos” -1. Dacă Danemarca pierde, va avea automat cel puțin 0 în dreptul golaverajului. Automat, dacă Australia învinge, va avea de asemenea cel puțin zero la adevăr. Ambele au marcat două goluri până acum, iar dacă la final vor avea câte 4 puncte și același golaveraj, departajarea se va face în funcție de numărul golurilor marcate. Danezii se pot califica și cu o înfrângere, în următorul caz: să marcheze mai multe goluri decât Australia. Spre exemplu, să presupunem că Australia învinge Peru scor 1-0, iar Franța învinge Danemarca cu scorul de 3-2. Ambele ar avea 0 în dreptul golaverajului, dar danezii ar avea mai multe goluri marcate la finalul grupei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER