VIDEO Balotelli îl poate băga în pământ!** Celui mai cunoscut fan al lui Milan erau să-i bubuie venele la ultima reușită a lui „SuperMario”! Interzis cardiacilor

AC Milan pare să fi făcut cel mai inspirat transfer din ultimii ani după ce l-a adus în urmă cu ceva mai bine de o săptămână pe Mario Balotelli de la Manchester City. Atacantul a marcat la debut o dublă în meciul cu Udinese (2-1), după care și-a trecut iarăși numele pe lista marcatorilor, din penalty, în etapa următoare, contra lui Cagliari.

Al treilea meci disputat în tricoul lui Milan i-a adus atacantului italian al patrulea gol în trei jocuri, performanță care fusese reușită ultima oară de germanul Oliver Bierhoff. Punctul marcat de „SuperMario” era să-i producă însă un atac de cord omului de televiziune Tiziano Crudeli, un binecunoscut fan al „diavolilor”.

Cu toate că este recunoscut pentru exagerările sale de la golurile marcate de milanezi, reușita lui Balotelli l-a transformat efectiv pe omul de televiziune, căruia i s-au încordat toate venele în tentativa de a imita celebra bucurie a atacantului, arătată după golul marcat la Euro 2012, împotriva Angliei.

Publicat: 16 02. 2013, 17:58
Actualizat: 16 02. 2013, 17:59