După ce turcii au cucerit Bucureștiul, cele două super-echipe de pe Bosfor învingând la mijlocul săptămânii atât pe Steaua cât și pe Dinamo, a venit rândul ca acestea să se întâlnească în meci direct.
Fenerbahce s-a impus în derby-ul din Super Liga Turciei, după ce a învins-o pe marea rivală, Galatasaray, cu 3-1.
Revenirile în primul ’11’ a căpitanului Alex și a golgheterului spaniol D. Guiza (ambii absenți cu Steaua) s-au simțit, aceștia trăgând după ei echipa în ceea ce a însemnat scufundarea rivalei de-o viață. Alex a reușit o dublă(min 12, min 53-pen), înainte ca oaspeții să reintre în joc după golul lui Balta.
Speranțele Galatei s-au risipit în minutul 75, când Keita a văzut roșu în fața ochilor. Golul lui Guiza din final a declanșat fiesta în tribunele de pe Șükrü SaracoĂŸlu.
Fenerbahce:
1. Volkan – 77. Gokhan, 2. Lugano, 58. Bilica, 3. Roberto Carlos – 66. Mehmet Topuz, 16. Cristian, 5. Emre, 6. Vederson (21. Selcuk Șahin ’90+1) – 10. Alex (27. Dos Santos ’76), 8. Kazîm (9. Dani Guiza ’72). Antrenor: Christoph Daum.
Galatasaray:
25. Leo Franco – 55. Sabri, 76. Servet, 5. Gokhan, 22. Hakan – 11. Keita, 16. Mustafa Sarp, 18. Ayhan, 9. Elano (7. Aydñn Yîlmaz ’82) – 10. Arda (19. Kewell ’57) , 15. Baros (20. Nonda ‘5). Antrenor: Frank Rijkaard.
La Galatasaray, Milan Baros a fost schimbat cu Nonda la începutul meciului, el accidentându-se la un duel cu Emre, în minutul 2.
Turcia fierbe! După ce Fener și Galata au măturat pe jos cu echipele noastre, în Europa League, acestea își dispută în aceste momente derby-ul Superligii Turce.
Ca de obicei, tenisunea aproape că atinge paroxismul înainte de confruntarea dintre cele două super-puteri. Partida a început cu aproape 15 minute întârziere, după ce unul dintre arbitrii asistenți a fost lovit în cap cu un obiect aruncat din tribună și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit site-ului oficial al clubului Fenerbahce, arbitrul asistent Tarîk Ongun s-a ales cu arcada spartă după ce a fost lovit în cap cu un obiect cu un obiect aruncat de suporteri. Arbitrului i s-au aplicat câteva puncte de sutură pentru a putea să presteze la derbiul campionatului turc.
De asemenea, înainte de începerea meciului, când jucătorii se aflau la încălzire, între Arda Turan (Galatasaray) și câțiva componenți ai echipei Fenerbahce a avut loc o altercație.
Potrivit ajansspor.com, la sosirea la stadionul Șukru Saracoglu, autocarul echipei Fenerbahce a fost lovit cu pietre și ouă de un grup de fani ai formației Galatasaray.
La partida de duminică, la stația de sonorizare a stadionului din Kadîkoy s-a anunțat că un tricou uriaș al echipei Fenerbahce, de 5.500 metri pătrați, realizat de principalul sponsor al grupării, Avea, a intrat în Cartea Recordurilor.
Rămâi pe www.prosport.ro pentru a afla scorul final al meciului de pe Șükrü SaracoĂŸlu!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER