Villareal continuă cursa de urmărire a „granzilor” Real Madrid și Barcelona. „Submarinul galben” și-a asigurat poziția a treia în clasamentul La Liga după victoria de pe El Madrigal, 4-2 cu Osasuna.
Golul marcat în minutul 50 de căpitanul gazdelor, Cani, candidează cu siguranță la golul săptămânii în Spania. O eroare a mijlocașilor Osasunei a făcut ca mingea să ajungă în posesia jucătorului lui Villareal, care nu a stat mult pe gânduri, a șutat din prima, de la mijlocul terenului. Nimeni nu se aștepta la o astfel de execuție, cu atât mai puțin portarul oaspeților, care a trebuit să se recunoască învins de șutul de la 50 de metri.
Osasuna are antecedente când vine vorba de goluri primite de la centrul terenului, chiar Gheorghe Hagi „executându-i” pe vremea când juca la Real Madrid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER