VIDEO Centralul doborât de minge!** S-a prăbușit pe gazon și s-a ales cu nasul spart

This browser does not support the video element.

Cine spune că meseria de arbitru nu are riscuri se înșală
amarnic. Dovadă sunt imaginile din timpul partidei de campionat
dintre Independiente și Lanus, din campionatul argentinian.

În minutul 32, la scorul de 1-0 pentru Lanus, un atac al acestora
s-a terminat rău pentru centralul partidei.

Mingea lobată de unul dintre fotbaliștii oaspeților l-a lovit în
plină figură pe arbitrul German Delfino, care s-a prăbușit pe
gazon. A fost nevoie de intervenția echipei medicale pentru ca
jocul să fie reluat, șutul spărgându-i nasul oficialului.

Lanus, echipa lui Mauro Camoranesi, s-a impus în final, cu scorul
de 2-1.

Publicat: 09 06. 2011, 12:06
Actualizat: 09 06. 2011, 12:07