Deși locuiește în Milano, oraș considerat capitala modei, Cristi Chivu este demodat în materie de căști de protecție pentru fotbaliști, noul trend fiind „prezentat” la un meci din Suedia.
Casca purtată de Chivu sau de Petr Cech au devenit istorie în momentul în care Henrik Rydstrom, jucător al ehipei Kalmar, a pătruns pe teren pentru prima dată după ce a suferit o accidentare gravă în care pometele i-a fost fracturat în trei locuri.
Intrarea sa pe teren a stârnit amuzamentul întregii asistențe deoarece jucătorul cu care erau obișnuiți să fie chel, semăna acum cu un personaj din benzile desenate cu X-Men.
Chiar dacă a jucat numai câteva minute, Rydstrom a solicitat la maxim calitățile noului model de cască, implicându-se în mai multe dueluri aeriene, reușind să și câștige câteva.
„Mă simt foarte bine cu această cască. Este și ciudat pentru că mă simt ca un jucător de hochei. Am reușit să câștig trei dueluri aeriene și a fost mai bine decât mă așteptam. Și publicul a fost amuzat”, a spus Rydstrom.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER