VIDEO | Cine îl oprește pe Lukaku? Belgianul a marcat din nou pentru Inter în „Derby della Madonnina” cu AC Milan
Romelu Lukaku (26 de ani) a punctat din nou pentru cei de la Inter Milano, în „Derby della Madonnina” cu AC Milan, încheiat cu victoria nerazzurrilor, scor 2-0. Belgianul a închis tabela în minutul 78, după ce Marcelo Brozovic a înscris în minutul 49.
Atacantul adus de Antonio Conte în această vară la Inter a scăpat din marcajul lui Alessio Romagnoli și a reluat perfect cu capul o centrare a lui Nicolo Barella, l-a învins pe Gianluigi Donnarumma (20 de ani) și a ajuns la trei reușite pentru Inter în Serie A.
Inter este liderul surpriză din Serie A după primele patru etape, cu 12 puncte din tot atâtea posibile. Un singur gol au încasat elevii lui Conte, reușind să marcheze de nouă ori.
- Juventus este pe locul doi, cu zece puncte, iar Bologna completează podiumul cu șapte puncte.
65 de milioane de euro a plătit Inter Milano pentru a-l aduce pe Lukaku de la Manchester United. Belgianul a semnat cu gruparea de pe „Meazza” până în 2024.
- Anderlecht, Chelsea, West Brom și Everton sunt cluburile la care a mai evoluat atacantul.