VIDEO | Criză la Real Madrid! Real Sociedad a obținut o victorie uriașă pe Bernabeu. Arbitraj controversat al lui Munuera Montero: fazele incriminate de madrileni

Real Madrid are un început de an dezastruos. După ce echipa antrenată de Santiago Solari a remizat, scor 2-2, pe terenul lui Villarreal, Real Madrid a pierdut, duminică, scor 2-0, pe teren propriu cu Real Sociedad. În urma acestui rezultat, Barcelona are ocazia de a se distanța la 10 puncte, în cazul în care o va învinge pe Getafe, în deplasare.

Madrilenii nu-și revin din pumni în acest sezon. Se pare că plecările lui Zinedine Zidane și Cristiano Ronaldo au afectat serios clubul, care nu se regăsește în actuala stagiune. După ce a luat doar un punct cu Villarreal, în prima etapă din 2019, acum Real Madrid a pierdut cu 2-0 pe teren propriu.

Real Sociedad a profitat din plin de criza de la Real Madrid și a început ca din tun partida. Centralul Munuera Montero a dictat rapid penalty, în minutul 3 al partidei, iar William Jose a transformat pe mijlocul porții lui Courtois.

Au urmat faze în care Real Madrid a încercat să egaleze, dar scorul la pauză a fost 1-0. Repriza secundă a fost una în care s-a jucat la ambele porți, iar tot Real Sociedad a reușit să marcheze, după ce Lucas Vazquez a fost eliminat în urma a două cartonașe galbene

William Jose a bifat și o pasă de gol, după ce i-a centrat perfect lui Pardo, care a înscris cu capul. Același Jose a ratat o șansă uriașă în minutul 90+3, dar, singur cu portarul advers, a tras mult peste poartă.

Real Madrid 0-2 Real Sociedad 3′ Jose W. S. D. (P), 83′ Pardo R. pic.twitter.com/BQ7BOeVFin

Fazele controversate ale partidei

În minutul 65, Real Madrid a cerut penalty, la o fază în care Rulli l-a secerat pe Vinicius Junior. Deși faultul a fost evident, Munuero Montero a lăsat jocul să continue și a refuzat să consulte VAR: „Imaginile spun totul. Intervenția lui Rulli asupra adversarului e clară. Portarul ar fi trebuit să vadă cartonașul galben”, a declarat Andújar Oliver, fost arbitru cu 168 de meciuri conduse în prima ligă din Spania,  pentru Marca.

Inclusiv al doilea galben primit de Vazquez a fost pus sub semnul întrebării de madrileni, dar imaginile au demostrat intenția jucătorului gazelor de a-l lovi pe adversar.

Un penalty valable pour le Real Madrid mais l’arbitre de la rencontre ne siffle rien pour Vinicius #Junior #ElVar #RMARSO #RealMadridRealSociedad pic.twitter.com/CBjwFfHNpO

  • Real Madrid: Courtois – Carvajal, Varane, Ramos, Marcelo – Kroos, Casemiro, Modric – L. Vazquez, Benzema, Vinicius
  • Rezerve: Isco, Ceballos, Nacho, K. Navas, Odriozola, Reguilon, Valverde
  • Real Sociedad: Rulli, Elustondo, Llorente, Moreno, Munoz – Merino, Illaramendi, Zurutuza – Januzaj, William Jose, Oyarzabal
  • Rezerve: Bautista, Juanmi, Le Normand, Pardo, Zaldua, Zubeldia, Zubiaurre

 

Publicat: 06 01. 2019, 21:30
Actualizat: 06 01. 2019, 21:31