VIDEO | Cum a pornit bătaia de la meciul lui Kayserispor. Șumudică a fost provocat de un adversar. Turcii sar în apărarea românului
- Marius Șumudică s-a aflat în mijlocul unei bătăi generale la finalul partidei pe care echipa sa, Kayserispor, a câștigat-o luni seară, în campionatul Turciei, scor 2-1, cu Alanyaspor. Golul victoriei a fost marcat în minutul 90+3 de Bulut.
Pe internet a fost postat un clip video care surprinde începutul altercației de la vestiare. Pe filmare se vede că Marius Șumudică a fost împins de un membru din staff-ul adversarilor. De acolo s-a format un adevărat carambol. Yunus Akbulut, translatorul lui Șumudică, a ajuns la spital cu nasul spart.
Președintele echipei lui Șumudică, Erol Bedir, a confirmat scandalul: „Antrenorul de portari de la Alanyaspor ne-a atacat după final. Translatorul nostru a fost dus la spital. M-am întors din drum și am rămas în vestiar. Am constatat că lui Șumudică îi curgea sânge din nas”. Și președintele gazdelor de la Alanyaspor, Hasan Cavușoglu, a spus că nu Marius Șumudică a fost instigatorul.
La conferința de presă de după meci, Șumudică a spus: „Nu voiam să vorbesc despre asta, dar dacă m-ați întrebat… Antrenorul lor a venit spre mine, eram cu echipa și așteptam să plecăm, iar el a venit și m-a lovit! Nu am venit în Turcia să mă bat, am venit să antrenez! Am răspuns prin inteligență, nu cu pumnii, nu am vrut să punctez ca la box”.
În urma victoriei cu Alanyaspor, echipa pentru care evoluează Săpunaru și Boldrin a adunat 26 de puncte, fiind la egalitate cu Beșiktaș și Fenerbahce, pe locul al treilea.