Zlatan Ibrahimovic este cunoscut pentru răspunsurile geniale, pline de ironie pe care le dă atât pe teren, cât și în afara lui. Ultimul exemplu a venit chiar vineri, după ce PSG a câștigat cu 1-0 meciul cu Rennes, din etapa a 23-a a Ligue 1
Cu un sezon marcat de accidentări, dar în care a marcat deja nouă goluri în Ligue 1 pentru PSG, fiind al patrulea golgheter al Franței, după Lacazette, Gignac și Beauvue, Zlatan Ibrahimovic are timp și de ironii. După ce în meciul cu St. Etienne, Ibra s-a uitat pe spatele tricoului lui Baysse, pretinzând că nu a auzit niciodată de el, golgheterul lui PSG a oferit un nou moment spectaculos la finalul jocului câștigat vineri cu Rennes, scor 1-0.
La finalul partidei, Ibra și-a făcut datoria, apărând în fața camerelor de luat vederi, pentru a oferi declarații presei. A fost unul dintre cele mai amuzante momente ale sezonului, mai ales după ce suedezul s-a arătat deranjat de o întrebare care doreau să afle dacă relația sa cu Edinson Cavani, colegul său din atac, este una bună. VIDEO-ul de mai jos, al cărui transcript urmează la finalul articolului, este elocvent.
Multă lume vorbește despre relația ta cu Edinson Cavani. Vă înțelegeți bine? Multă lume sau tu?
Mulți jurnaliști scriu despre asta.. Multă lume sau doar tu?
Vorbesc în numele colegilor. Care este relația ta cu Edinson Cavani? Se pare că tu știi mai bine decât mine.
Nu, nu, nu! Nu știu. Dar tu scrii despre asta, nu eu.
Te aștept pe tine să spui ceva… Dar tu vorbești în continuare despre asta. Deci de unde știi?
Știu că de când jucați împreună marcați multe goluri. Dar uneori mai apar probleme, chiar și antrenorul a vorbit despre asta. Și tu crezi că știi mai mult fotbal decât mine?
Nu! Atunci de ce vorbești?
Eu te întreb pe tine, doar îmi fac meseria. Tu ești jurnalist sau cameraman?
Sunt jurnalist! Atunci de ce ții camera? Ar trebui să ai un cameraman cu tine.
Șeful meu… Deci aveți un buget limitat!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER