Noul Cristiano Ronaldo are 17 ani și va juca în Premier League,
acolo unde actualul star al Realului a strălucit la Manchester
United. Arsene Wenger a pus ochii pe puștiul-minune japonez Ryo
Miyachi, căruia „tunarii” i-au oferit un contract pe 5 ani.
Chiar dacă tânărul fotbalist este accidentat, suferind o
operație după ce și-a rupt piciorul, tehnicianul francez are mare
încredere în potențialul acestuia și îl dorește foarte mult la
Arsenal. Miyaichi, care a fost în probe la Ajax, s-a accidentat
grav într-un amical și va sta departe de gazon mai multe luni.
Se pare că japonezul este încântat de perspectiva de a juca în
Premier League și acesta va accepta fără vreo ezitare oferta
„tunarilor”, care astfel vor câștiga duelul cu Ajax, Koln și Milan,
echipe interesate de serviciile sale.
Internaționalul U-19 japonez va parafa contractul cu formația
lui Wenger pe 14 decembrie, atunci când va împlini 18 ani. Cu o
tehnică de invidiat, Ryo Miyachi este comparat în țara natală cu
Cristiano Ronaldo.
VIDEO – VEZI ÎN PLAYER MAI MULTE FAZE
SPECTACULOASE REUȘITE DE MIYACHI