Fostul fundaș dreapta al celor de la Astra și FCSB, Gabriel Enache (28 de ani) a marcat primul său gol pentru Partizan Belgrad, echipă care l-a transferat în această vară din postura de jucător liber de contract.
Partizan a remizat în deplasarea de pe terenul celor de la Cukaricki, scor 1-1. Enache a deschis scorul în minutul patru, după ce a reluat puternic, din prima, o centrare perfectă de la Ricardo Gomes.
VIDEO cu golul marcat de Gabriel Enache
Fundașul român s-a despărțit de FCSB în iarna anului 2018, semnând cu gruparea rusă Rubin Kazan. Un titlu de campion, o Cupă a României și o Supercupă a cucerit acesta, toate cu Astra. CS Mioveni este clubul unde Gabriel Enache și-a început cariera de fotbalist.
Partizan este pe locul trei în prima ligă din Serbia, cu 27 de puncte, la patru distanță de locul doi, ocupat de Radnicki Nis, și la 13 puncte în spatele liderului Steaua Roșie Belgrad.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER